În decembrie 2023, salariul mediu net a fost de 5079 lei, în creștere cu 314 lei față de luna anterioară, depășind 1100 de euro, potrivit anunțului făcut de Institutul Național de Statistică. Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, salariul net a crescut cu 15,5%.

Creșterile, influențate și de primele de sărbători

Conform INS, în decursul unui an se pot înregistra fluctuații ale câștigului salarial. Acestea sunt determinate, în principal, de acordarea primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate și duc în fine la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelului întregului an. Majorările au fost influențate și de acordarea primelor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Domeniile cu cele mai mari creșteri
Cele mai mari majorări au fost înregistrate în rafinarea petrolului, unde salariile nete ajungeau la finele anului trecut la aproape 13.000 de lei. Majorări au fost și în extracția de cărbune, de peste 57% .

Cu aproape 35% a crescut salariul mediu și în extracția petrolului brut și a gazelor naturale. De asemenea, vorbim despre o creștere cu aproape 33% și în producția și furnizarea de energie electrică și termică, apă caldă, aer condiționat, gaze.

La polul opus, cele mai mici salarii s-au înregistrat în industria HoReCa. Angajații din hoteluri și restaurante au încasat un salariu de nici 3.000 de lei net.

Scăderi ale salariului mediu brut
Scăderi au fost observate în industria fabricării de mașini și utilaje, dar și în extracția minereurilor metalifere cu 8,8%, respectiv cu 6,2%.

În plus, s-au înregistrat scăderi între 1,0% și 3,5% în activități precum cele de curierat sau de poștă. Scăderi asemănătoare au resimțit și cei implicați în activități precum fabricarea de mobilă sau fabricarea autovehiculelor de transport rutier.

În sectorul bugetar

Bugetarii au resimțit în luna decembrie 2023, creșteri de aproximativ 5 procente ale câștigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă. Asta se datorează în principal acordării unor diferențe salariale restante, aferente lunilor anului 2023.

Celor din sănătate și asistență socială le-au crescut salariile medii cu aproape 3%.

În învățământ, veniturile au scăzut cu peste 2 procente după ce sumele pentru plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței scolare au fost reduse. coral coral