Noua Lege a salarizării stârnește nemulțumiri în rândul angajaților caselor teritoriale de pensii, care susțin că proiectul creează diferențe salariale semnificative între ei și colegii din aparatul central al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), deși desfășoară aceeași activitate.
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM) solicită Guvernului retragerea actualei forme a proiectului și modificarea acestuia astfel încât niciun angajat să nu înregistreze pierderi salariale.
Diferențe de peste 3.300 de lei pentru aceeași muncă
Potrivit sindicaliștilor, proiectul stabilește coeficienți salariali diferiți pentru funcții identice, în funcție de instituția în care își desfășoară activitatea angajatul.
Astfel, pentru un consilier, expert, inspector sau consilier juridic cu grad profesional superior, coeficientul prevăzut pentru aparatul central al CNPP este de 2,80, în timp ce pentru aceeași funcție dintr-o casă teritorială de pensii coeficientul scade la 2,15.
Raportat la valoarea de referință de 4.100 de lei prevăzută în proiect, diferența salarială este de aproximativ 2.665 de lei brut pe lună pentru un angajat aflat la gradația zero și poate ajunge la peste 3.300 de lei brut lunar pentru cei aflați la gradația maximă.
Sindicatele: „Nu există nicio justificare”
Federația susține că angajații din teritoriu au aceleași atribuții, aplică aceeași legislație și folosesc aceleași sisteme informatice ca personalul din aparatul central.
Mai mult, reprezentanții FNSSM atrag atenția că salariații caselor teritoriale sunt cei care lucrează zilnic cu pensionarii și gestionează direct solicitările acestora.
„Nu există nicio justificare obiectivă pentru ca aceeași funcție, exercitată în condiții comparabile de studii, responsabilitate și complexitate, să fie remunerată diferit doar pentru că activitatea este desfășurată într-o structură teritorială”, transmit sindicaliștii.
Acuzații de discriminare și încălcarea principiului „salariu egal pentru muncă egală”
FNSSM consideră că noua grilă de salarizare contrazice chiar unul dintre principiile enunțate în proiectul de lege, potrivit căruia munca egală sau de valoare egală trebuie plătită în mod egal.
Sindicaliștii spun că noua lege reprezintă un pas înapoi față de măsurile adoptate în 2023, când Guvernul a încercat să reducă diferențele dintre administrația centrală și structurile teritoriale.
Cererea adresată Guvernului
Federația solicită Executivului:
- eliminarea diferențelor salariale dintre aparatul central și casele teritoriale pentru funcții comparabile;
- introducerea unei clauze prin care niciun angajat să nu piardă din salariul net sau din drepturile salariale deja acordate;
- publicarea metodologiei de evaluare a funcțiilor și a impactului bugetar al noii grile.
„Salariații caselor teritoriale de pensii nu cer privilegii. Ei cer doar respectarea principiului potrivit căruia munca egală trebuie remunerată egal”, a declarat Ionuț Marinescu, președintele FNSSM.
Federația cere Guvernului, Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor să revizuiască proiectul și să includă reprezentanții angajaților într-un proces real de negociere înainte de adoptarea noii Legi a salarizării.
