Deputatul Miklos Zoltan a anunţat marţi că UDMR lucrează la un proiect de lege care prevede ca acele concedii medicale care sunt nerambursate de către stat să fie compensate antreprenorilor cu datorii la buget. Deputatul consideră că argumentul în cazul impunerii taxei pe concediile medicale, că sunt foarte multe concedii medicale emise şi că se plătesc sume importante, nu este unul solid.

coral

Miklos Zoltan a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că în cazul taxei pe concediile medicale ar trebuie să se vorbească şi de responsabilitatea statului ca ar trebui să plătească sumele către antreprenori.

„În momentul în care există un concediu medical, primele 5 zile se plătesc de către angajator, iar următoarele zile se plătesc tot de angajator, urmând ca statul să ramburseze aceste sume, dar problema este că nu rambursează la timp. Discutăm de întârzieri de sute de zile, iar aceşti întreprinzători au probleme de lichidităţi şi nu mai pot derula proiectele de investiţii, nu mai au bani să cumpere marfă. Din acest punct de vedere, statul ar trebuie să aibă o responsabilitate. Dacă mie, ca întreprinzător, nu mi se restituie aceste sume şi nu pot plăti TVA, sunt executat, contul este poprit, plătesc majorări de întârziere, iar motivul este că nu mi s-au restituit aceste concedii medicale”, a arătat deputatul UDMR.

El a precizat că grupul parlamentar lucrează la o iniţiativă legislativă care ar institui o schemă de compensare.

„Am o creanţă certă de la stat, sub formă de concedii medicale nerambursate, iar pe de altă parte am dări către bugetul de stat şi ar trebui să se compenseze în ziua a doua, pentru că, altfel, toţi aceşti întreprinzători, care sunt scheletul economiei şi cei mai mari angajatori, intră în probleme, din cauza lichidităţilor. Când vorbim despre concediile medicale şi problema CASS, ar trebui să discutăm despre această problemă. Lucrăm la acest proiect şi urmează să-l depunem”, a spus Miklos.

Deputatul UDMR consideră că argumentul în cazul impunerii taxei pe concediile medicale, că sunt foarte multe concedii medicale emise şi că se plătesc sume importante, nu este unul solid.

„Statul să îşi facă treaba, să verifice cazurile, să evite situaţiile de abuz şi să nu penalizeze pe toată lumea doar pentru faptul că ar fi mulţi cei care ar lua sume. Nu este corect”, a subliniat Miklos Zoltan.