În cursul zilei de duminică, Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a efectuat o vizită la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, unde a observat cu satisfacție nivelul remarcabil de interoperabilitate dintre militarii români și cei aliați aflați în această locație.

Prezent duminică la Alba Iulia, unde a ajuns cu bicicleta de la Ciugud pe traseul Via Transilvanica, Mircea Geoană a afirmat, pentru Agerpres, că s-a aflat timp de două zile în vizită în Transilvania, la Cluj-Napoca pentru TIFF şi pentru alte activităţi, iar în funcţia oficială de la NATO la baza de la Câmpia Turzii.

„Când vizitez ţări aliate, şi cu atât mai mult ţara noastră, România, vizitez unităţi militare, cele care sunt într-o formă de colaborare cu NATO, cum este Câmpia Turzii. Acolo, pe lângă militarii români sunt şi militari americani şi britanici, piloţi profesionişti care îşi fac datoria faţă de Alianţa noastră. Anul trecut când am vizitat Clujul, am fost la Bistriţa, unde este o brigadă mecanizată care este arondată forţelor NATO şi am văzut acelaşi profesionalism, aceeaşi modernizare accelerată a capacităţilor noastre militare şi un grad de interoperabilitate între militarii români şi militarii aliaţi, americani, britanici în acest caz, fără cusur”, a declarat, pentru Agerpres, secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană a adăugat că se bucură să vadă acest lucru, menţionând că NATO va continua să facă acest tip de investiţii.