O tânără abandonată de propria mamă într-o chiuvetă de la Spitalul Județean Ploiești şi adoptată de una dintre infirmierele spitalului, cere acum ajutor pentru a o găsi pe cea care i-a dat viață.

Tânăra Aurelia și-a spus povestea pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, un grup unde mulți oameni abandonați de părinți cer ajutor pentru a-și găsi familiile biologice.

La vârsta de trei luni, aceasta a fost abandonată în incinta Spitalului Județean Ploiești, într-o chiuvetă și a fost apoi găsită de o infirmieră, care, ulterior, i-a devenit mamă adoptivă.

În prezent aflată la vârsta de 34 de ani, Aurelia vrea să o găsească pe cea care a adus-o pe lime, după ce părinții săi adoptivi au decedat.

Tânăra povestește că îi este foarte greu să trăiască singură și datorită acestui lucru, își foarte mult să-și cunoască frații și părinții biologici.

„Uneori, viața bate filmul! Cândva, prin anul 1991, povestea destinului meu a fost relatată in ziarul PRAHOVA LIBERĂ, ziar pe care poate mulți dintre voi l-ați citit atunci și poate știți deja povestea mea.

Din păcate, de câțiva ani nu îl mai dețin, deși mama adoptivă întotdeauna îl păstra cu sfințenie. La vârsta de numai 3 luni, se pare că am fost găsită în Spitalul Județean Ploiești, dar nu oriunde, ci lăsată pe o chiuvetă, într-un cabinet de infirmiere.

Infirmiera care m-a găsit ulterior, m-a și adoptat. Numele meu la naștere a fost Aurelia și sunt născută la data de 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea Manea Nela, născută prin anul 1972, găsită mai apoi de autorități în PLOPENI PRAHOVA.

Când m-a adus pe lume, se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră, aproape 18 ani, iar numele ei, NELA, tind să cred că este derivat de la Petronela, Ionela…

„Singurătatea este tare grea”

Ceea ce mai știu este că acum aș mai avea încă alți frățiori, pe care tare mult mi-aș dori să îi cunosc. Am mai aflat că ulterior mama biologicā, după ceva timp, a venit acasă la noi să mă vadă, iar de atunci nu s-a mai întors niciodatā.

Mereu m-am întrebat, oare cum a fost posibil ca ea să știe unde locuiam după adopție? Vă scriu acum cu inima strânsă, ca toți cei care ne căutăm familia, în speranța că voi avea și eu norocul multora de pe această pagină.

Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați. Este atât de greu să fii singur în această lume, mai ales acum, când nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi. Singurătatea este tare grea.

Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva, cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc și eu familia biologică”, a scris Aurelia în postarea sa de pe Facebook.

  coral