Strada Eroilor din Florești a fost preluată de la firma Napoca, a transmis primarul Bogdan Pivariu. Șantierul va fi securizat și se vor trasa treceri de pietoni.

Următoarea etapă în ceea ce privește acest șantier este obținerea unei evaluări tehnice cu privire la stadiul lucrărilor realizate de fostul constructor, după care se va trece la o nouă licitație pentru reluarea lucrărilor.

„În această după masă am finalizat procesul de preluare a șantierului de pe strada Eroilor. Începând de azi, acesta a reintrat în custodia Primăriei Florești!

Ne cerem scuze pentru ambuteiajele create, dar securitatea floreștenilor primează și din acest motiv, de îndată ce am preluat șantierul, am trecut la securizarea lui, demers care a generat disconfortul participanților la trafic.

Pe parcursul următoarelor zile vom trasa și trecerile de pietoni și vom monta indicatoare de circulație.

Pentru ca această zonă să nu mai fie o acumulare de noroi și murdărie vom reabilita trotuarele, vom amenaja intrările în zonele adiacente străzii Eroilor și vom elimina gropile în care se acumula apa. De asemenea, zilnic strada va fi măturată și spălată cu utilaje speciale.

Următoarea etapă în ceea ce privește acest șantier este obținerea unei evaluări tehnice cu privire la stadiul lucrărilor realizate de fostul constructor, după care vom trece la o nouă licitație pentru reluarea lucrărilor.

Fac apel, încă o dată, la înțelegerea dumneavoastră și vă rog să imi semnalizați orice situație pe care o identificați în ceea ce privește traficul pe acest tronson.

Vă vom ține la curent cu evoluția privind acest șantier”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.

coral