La Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava se prezintă zilnic, în medie, 270-300 de pacienți, dar aproape 80 dintre ei nu au, de fapt, nicio urgență. Astfel, de-a lungul timpului, s-au înregistrat diverse situații aberante la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Suceava.

De exemplu, un bărbat s-a prezentat la spital, zilele trecute, spunând că a visat urât.

„A fost întrebat de colegi dacă mai are și alte probleme și a spus că nu, doar atât, a visat urât. Altul a venit, fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen, când se uita la televizor. Se electrizase cu telecomanda, dar nu și-a dat seama”, a declarat medicul-șef de la UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan, pentru Monitorul de Suceava.

Mulți dintre pacienți care ajung la UPU sunt tineri, care caută pe internet informații legate de simptomele lor și se opresc la cele mai grave boli, intră în panică și merg imediat la Urgențe, a mai spus medicul sucevean.

„La un moment dat, aveam pe paturi în UPU patru tineri pregătiți pentru consult. Toți butonau telefoanele. Am întrebat… «Care e urgența»? Unul spunea că îi amorțește o mână, altul că i se pare că are înțepături în piept… Toți căutau pe net, direct. Bineînțeles că infarctul poate să apară și la vârste tinere, dar nu era cazul aici. (…)”, a spus medicul-șef al UPU Suceava pentru sursa citată.

De cele mai multe ori, potrivit acestuia, este vorba despre distonii neurovegative, adică un dezechilibru al sistemului nervos vegetativ, care apare în general pe fond de stres, suprasolicitare fizică sau mentală, consum exagerat de cafea sau alcool.

În UPU, toți acești pacienți sunt consultați, li se măsoară tensiunea, li se face electrocardiogramă (EKG), sunt ascultați cu stetoscopul și, dacă simptomele conduc spre un diagnostic, li se fac și analize și investigații suplimentare.

 

coral coral