Duminică, 10 ianuarie, într-un magazin alimentar de pe strada Fabricii din Cluj-Napoca a avut loc un jaf, soldat cu cu rănirea vânzătoarei şi furtul a aproximativ 4.000 de lei, însemnând încasările din ziua precedentă. Ineditul situaţiei constă în faptul că tâlharul se ascunsese, de minute, în toaleta unităţii, fiind surprins de vânzătoarea care a închis, la un moment dat, magazinul, ca să meargă la toaletă. Între ei a avut loc şi o luptă, încheiată până la urmă cu un „armistiţiu”, femeia negociindu-şi, pur şi simplu, viaţa!

„În urma activităților investigative derulate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Secției 2 Poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, în cursul zilei de 12 ianuarie a.c. a fost identificată persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

Conform probatoriului administrat, la data de 10 ianuarie a.c., un tânăr de 18 ani, din comuna Jucu, județul Cluj, ar fi pătruns într-o societate comercială, de unde ar fi sustras suma de 4.000 de lei, agresând fizic un angajat al respectivei societăți.

Cel în cauză a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE MAI MULTE DESPRE JAF AICI:

VIDEO EXCLUSIV. Jaf pe strada Fabricii din Cluj-Napoca: vânzătoarea şi-a negociat viaţa cu tâlharul!