Tatăl vitreg al lui Alexandru Ivan, băiatul de 14 ani împușcat la Roma, a explicat ce s-a întâmplat în noaptea crimei, relatează presa din Italia. Între timp, al doilea suspect a fost arestat de polițiștii italieni la 500 de kilometri de Roma.

Potrivit tatălui vitreg, ar fi fost vorba de o ambuscadă. Bărbatul a declarat că a fost implicat într-o altercație la un bar, după care s-a întors acasă și a avut o conversație prin mesaje cu un văr al celui cu care se luase la bătaie, conform Digi 24.

Au stabilit să se întâlnească în parcarea unei stații de metrou. La întâlnire a mers și Alexandru, adolescentul de 14 ani, dar și mama și sora bărbatului și alți doi bărbați din familie, conform sursei citate.

Tatăl vitreg susține că se aștepta ca în parcare doar să discute cu membrii celeilalte familii și să se împace. Însă lucrurile nu au mers așa cum și-a imaginat, mai multe mașini au trecut în viteză pe lângă ei, iar din una au fost trase focuri de armă.

Alexandru era chiar lângă tatăl vitreg când a fost împușcat, iar bărbatul spune că l-a văzut în timp ce cădea, a încercat să-l susțină, însă nu a mai putut face nimic.

Acum, tatăl vitreg spune că regretă că a dat curs întâlnirii și că l-a luat cu el pe adolescentul de 14 ani.

Al doilea suspect în cazul acestei crime a fost reținut de polițiștii din Italia. Este vorba chiar despre bărbatul cu care tatăl vitreg al băiatului a avut o încăierare în bar.

Suspectul a fost găsit în regiunea Veneto, ascunzându-se în casa unei mătuși. Individul încerca să fugă din Italia.