Tenismanul român Filip Cristian Jianu a reușit să se califice în optimile de finală ale turneului challenger de la Barletta (Italia), dotat cu premii totale de 74.825 de euro, după ce a dispus de italianul Stefano Travaglia, al cincilea favorit, cu 3-6, 6-3, 6-0, scrie Agerpres.

Filip Cristian Jianu FOTO: Getty Images

Jianu (22 ani, 293 ATP) a reușit să obțină victoria după o oră şi 52 de minute.

Succesul reuşit în faţa lui Travaglia (32 ani, 195 ATP) a fost cel de al 16-lea consecutiv pentru Jianu, care venea după trei titluri ITF consecutive, două în Insula Kish (Iran) şi unul la Antalya.

În optimi, Jianu îl va întâlni pe jucătorul ceh Zdenek Kolar (27 ani, 229 ATP).

În alt meci din primul tur, Marius Copil (33 ani, 355 ATP) a fost învins de bosniacul Damir Dzumhur (31 ani, 159 ATP), al doilea favorit, cu 6-2, 6-4. Dzumhur are acum 4-1 în meciurile directe cu Copil.

Jianu a câștigat un cec de 1.200 de euro şi 6 puncte ATP, iar Copil va primi 745 de euro.

 

coral