Accesoriile sunt sarea şi piperul unei ţinute. Poate acestea nu par la fel de importante precum hainele, însă ele pot schimba cu totul un look, fie el de zi sau de seară. În plus, anumite accesorii au şi un rol funcţional. Spre exemplu, geanta nu o foloseşti doar pentru aspectul ei exterior, ci şi pentru că îţi este de un real folos. O foloseşti pentru a lua cu tine cele mai importante obiecte, de la telefon şi până la portofel.

Dacă vrei să ai cele mai cool outfit-uri în sezonul cald, iată TOP 5 accesorii must-have pentru vara aceasta:

Ochelari de soare

Razele UV nu dăunează doar pielii, ci şi ochilor. De aceea, ochelarii de soare sunt necesari pentru sănătatea ochilor tăi, în special pe timpul verii. Bineînţeles, asta nu înseamnă că nu îi poţi folosi şi pentru a completa ţinutele de zi. Optează pentru o pereche de ochelari de soare de la un brand cu reputaţie. Nu doar design-ul acestora contează, ci şi calitatea lentilei. Îţi doreşti o pereche de ochelari care să arate bine, dar să îţi şi protejeze corespunzător ochii.

Dacă vrei să asortezi ochelarii de soare cu cât mai multe ţinute, alege modele clasice, precum ochelarii aviator, cei cât eye sau Wayfarer.

Genţi de umăr

Genţile mici, de umăr, sunt perfecte pentru vara. Ţinutele de vară se evidenţiază prin lejeritate şi libertate de mişcare. Atunci când afară este canicula, nu ai nevoie de genţi de mari dimensiuni, care să te încurce sau să îţi încarce inutil ţinuta. Optează pentru genţi de umăr suficient de spaţioase pentru obiectele necesare, precum telefonul, portofelul, cheile sau şerveţelele.

Modelele în tonuri pastelate se vor asorta uşor cu o mulţime de outfit-uri, de la rochii maxi şi până la jeanşi sau fuste plisate. Dacă îţi plac ţinutele monocrome, în culori neutre, atunci geanta poate fi o pată de culoare. Alege modele cu imprimeuri puternice, precum animal prinţ sau imprimeurile florale. Găseşti astfel de poşete la Guess, un brand de renume în industria modei.

Portofele colorate

Portofelul este un accesoriu util, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să fie trendy. Vara aceasta alege portofele colorate, care să îţi dea o stare de bine de fiecare dată când le scoţi din geantă. Poţi opta pentru un portofel Guess, dacă îţi doreşti un model vesel, de vară. Portofelele Guess sunt realizate din materiale de calitate şi rezistă excelent în timp.

Dacă îţi doreşti să asortezi geanta cu portofelul, atunci poţi alege un portofel Guess şi o geantă de la acelaşi brand. Vei găsi o mulţime de modele care merg perfect împreună.

În afară de portofelele Guess mai poţi achiziţiona şi modele de la branduri precum Furla sau Calvin Klein.

Bijuterii din argint

Argintul este un metal preţios foarte uşor de întreţinut şi reprezintă o super alegere pentru un outfit de vară impecabil. În plus, bijuteriile de argint au preţuri accesibile, ceea ce înseamnă că nu va trebui să cheltui o avere pentru a-ţi accesoriza ţinutele. Dacă îţi doreşti bijuterii uşor de asortat, alege brăţări subţiri, lanţuri fine şi lungi sau cercei cu fir.

Ca să ai grijă de bijuteriile tale cât mai bine, lasă-le acasă atunci când mergi la plajă, la piscină sau atunci când faci sport. În acest fel, nu rişti să le deteriorezi sau să le pierzi în apă, în nisip sau în timp ce alergi ori faci exerciţii fizice.

Oja în nuanţe pastelate

Dacă îţi doreşti o manichiură sau o pedichiură care să se asorteze uşor cu o mulţime de ţinute şi să fie perfectă pentru vară, atunci ojele pastelate sunt soluţia. Roz pal, lila, verde fistic sau bleu, toate sunt alegeri ideale pentru o manichiură sau pedichiura fresh, care să completeze ţinutele lejere de vară.

Accesoriile de vară inspiră voie bună şi culoare. Vara aceasta alege bijuterii fine din argint, ochelari de soare cu design clasic, portofele colorate şi oja în nuanţe vesele şi pastelate.