Răcelile sunt afecțiuni comune la schimbarea de anotimpuri, atunci când sistemul imunitar este pus la încercare de organismul care încearcă să se adapteze la noile condiții de mediu. Durează de obicei 1-2 săptămâni, timp în care experimentezi tot felul de simptome neplăcute, care îți pot afecta activitățile zilnice, starea generală și somnul. Pe lângă tratamentele prescrise de medic, există mai multe remedii care te ajută să treci mai ușor prin aceste perioade.

Iată 3 lucruri pe care să le faci când ai răcit și vrei să îți grăbești recuperarea:

Masaj

În general, masajul este benefic pentru organism și ne ajută să ne menținem într-o stare bună. Este, de asemenea, excelent ca remediu pentru răceli. Stimulează circulația sângelui și fluxul limfatic, astfel că va contribui la ameliorarea congestiei nazale și a sinusurilor, mai ales dacă este făcut în zona gâtului.

În plus, masajul corporal va reduce tensiunea musculară specifică răcelilor și va ameliora durerile de cap. Pe blogul Komoder vei descoperi că există fotolii de masaj cu încălzire care sunt excelente și pentru ameliorarea simptomelor de răceală, pe lângă alte multe beneficii pe care le pot avea pentru organism. Masajul dublat de încălzire poate ajuta la eliberarea căilor respiratorii mult mai repede, facilitând respirația. Astfel, vei putea trece mult mai ușor prin perioada de boală și – foarte important – vei putea să dormi bine odată ce dispare senzația de sufocare.

Oțetul

Oțetul este un remediu neașteptat împotriva răcelii, dar este posibil să fi auzit de el de la bunici. Bineînțeles, nu tratează răceala, dar ajută la scăderea febrei, ameliorează inflamațiile, îți îmbunătățește starea generală și reduce perioada în care se manifestă simptomele specifice, atât de deranjante. Cum folosești oțetul? Poți să-ți înmoi șosetele în oțet și să stai cu ele în picioare până se usucă sau să faci băi calde la picioare cu o soluție formată din jumătate apă caldă și jumătate oțet. Cantitatea este mai puțin importantă, însă ar trebui să-ți permită să-ți scufunzi picioarele în soluție până la glezne.

Vitamina C

Vitamina C susține funcționarea normală a sistemului imunitar și are nenumărate alte beneficii pentru organism. Este ideal să consumăm vitamina C constant, din fructe și legume, iar periodic să apelăm la suplimente cu vitamina C, dar totuși să avem o recomandare de la medic, care va stabili un interval potrivit și concentrația. Deși multe persoane trăiesc cu senzația că vitamina C ar ajuta la prevenirea și tratarea răcelilor, în realitate, doar le reduce durata și le poate face mai puțin severe, potrivit HealthLine. Dar dacă obișnuiești să consumi periodic vitamina C, este posibil să ai o imunitate mai bună față de cei care o evită și astfel să scadă și predispoziția la răceli.

Foto: Pexels coral