Profesorul Tudorel Toader spune că are sentimentul că s-ar fi pus la cale împotriva sa o “monstruoasă coaliţie”, după ce a pierdut alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, el fiind învins în turul doi, la o diferenţă de peste 250 de voturi de Liviu Maha, profesor de economie, scrie News.ro.

Liviu Maha a obţinut 487 voturi, în timp ce Tudorel Toader, actualul rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” a fost votat de 233 de persoane. Au existat şi câteva voturi anulate.

Prezenţa la urne a fost de 87,7 la sută, peste cea înregistrată la primul tur. Au votat în turul al doilea de scrutin 741 de persoane dintr-un total de 844 de votanţi.

Profesorul Tudorel Toader susţine, după ce a pierdut luni alegerile pentru funcţia de rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, că nu au contat realizările şi faptele, ci doar calculele şi aranjamentele. El a precizat că are sentimentul că s-ar fi pus la cale împotriva sa o “monstruoasă coaliţie”.

“A fost o campanie electorală atipică mediului academic, plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar şi cu ameninţări, totul pentru preluarea conducerii Universităţii de către cei care cred că li se cuvine, deşi au dovedit contrariul. (…) Regret susţinerea şi încrederea acordată unora, cu agende paralele, cu multe orgolii şi lipsă de caracter. În condiţiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente şi angajamente, am sentimentul unei “Monstruoase coaliţii”! Voi continua activităţile de profesor şi de avocat!“, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Turul doi al alegerilor s-a desfăşurat într-un context tensionat, după ce duminică seară, Olga Andreea Urda a demisionat din funcţia de preşedinte al Biroului Electoral, invocând că în presă ar fi apărut unele informaţii despre viaţa sa personală.

Olga Andreea Urda este considerată o apropiată a lui Tudorel Toader, iar surse din cadrul universităţii au precizat că în acest fel gruparea Toader ar fi încercat să amâne desfăşurarea turului doi de scrutin.

În cele din urmă a fost desemnat de urgenţă un nou preşedinte al Biroului Electoral, astfel încât alegerile de luni să poată avea loc.

Liviu Maha a câştigat şi primul tur de scrutin, el având cu 31 de voturi mai mult decât Tudorel Toader.

Liviu Maha este profesor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

Tudorel Toader a fost ales rector al universităţii ieşene în anul 2014, iar în timpul guvernării Dragnea a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei, fiind contestat cu vehemenţă atât de societatea civilă, cât şi de către opoziţia de la vremea respectivă. coral