Dacă ești scriitor, traducător, muzician, jurnalist sau cercetător și te-ai îngrijorat în ultimele luni că vei fi obligat să folosești sistemul RO e-Factura — respiră ușurat. Ministerul Finanțelor a propus un amendament care elimină această obligație pentru persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP, iar acesta a fost deja votat în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților.
De ce s-a ajuns aici
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare recunoaște că a fost unul dintre principalii promotori ai digitalizării ANAF — și rămâne convins că aceasta este obligatorie pentru combaterea evaziunii fiscale. Dar după un dialog intens cu profesioniști din domeniul cultural, creativ și academic, concluzia a fost clară: extinderea e-Factura la persoanele fizice cu CNP ar fi însemnat birocrație suplimentară și costuri administrative inutile, fără un beneficiu real în colectarea taxelor sau combaterea evaziunii.
„Digitalizarea trebuie să simplifice, nu să complice. Statul trebuie să fie ferm acolo unde există evaziune, dar rezonabil și predictibil cu oamenii care își declară corect veniturile”, a explicat Nazare.
Cine beneficiază concret
Dacă amendamentul va fi adoptat în plen, sistemul RO e-Factura rămâne opțional pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor fără a funcționa ca PFA sau societăți comerciale. Lista categoriilor vizate este lungă: autori, traducători, artiști, actori, muzicieni, cercetători, jurnaliști și orice altă persoană care încasează drepturi de autor în nume personal.
De asemenea, sunt exceptați agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, persoanele care închiriază camere pe termen scurt prin platforme online și institutele culturale străine care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.
Ce urmează
Amendamentul a trecut de Comisia de Buget-Finanțe și urmează votul în plenul Camerei Deputaților. Dacă este adoptat, milioane de români care obțin venituri ocazionale din activități creative sau intelectuale scapă de o obligație administrativă pe care mulți o considerau disproporționată față de riscul fiscal real pe care îl reprezintă.
