Vremea se încălzește în toată țara, după o noapte în care s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute. Temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 16 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.

Vremea, joi, 30 martie

La noapte, vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată, astfel, în cea mai mare parte a ţării, se va produce brumă şi îngheţ la sol. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se vor înregistra -12 grade.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul nopţii în estul şi sud-estul ţării, iar spre dimineaţă în vest şi sud-vest. Izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte în Dobrogea şi mai ales sub formă de ploaie în Banat şi sudul Crişanei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1500 m, unde la rafală se vor depăşi viteze de 70…75 km/h.

Vremea se va încălzi în zilele următoare

Vremea va intra într-un proces de încălzire, însă dimineaţa va fi rece la nivelul întregii țări. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în regiunile vestice şi nord-vestice, dar numai cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe mai ales spre searã. Noaptea, nebulozitatea se va extinde treptat şi va ploua în Crişana, Maramureş, local în Banat, Transilvania şi în Oltenia şi numai izolat în rest. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, se vor semnala precipitaţii mixte.

În nord-vestul teritoriului şi în Carpaţii Occidentali, cantitãţile de apã vor depãşi 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -3 şi 7 grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Crişana. Spre sfârşitul intervalului, izolat se va semnala ceaţã, iar în centrul şi estul teritoriului, pe arii restrânse se va produce brumã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere.

Vremea, 30 martie, în București

La noapte, vremea va fi rece şi se va produce brumã şi îngheţ la sol. Temperatura minimã va fi cuprinsă între -3…-2 grade, mai scãzutã în zona preorăşeneascã spre -5 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab.

Vremea va fi predominant frumoasã şi va intra într-un proces de încãlzire. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre sfârşitul intervalului, când este posibil sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 12…14 grade, iar cea minimã va fi de 0…2 grade. Presiunea atmosferică va fi în scãdere. coral