Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, fac, marţi, 26 de percheziţii domiciliare, în judeţele Caraş- Severin, Timiş şi în municipiul Bucureşti, şi pun în aplicare 26 de mandate de aducere, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada septembrie 2019 – decembrie 2023, 26 de persoane, din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii şi angajaţi ai două societăţi comerciale din judeţul Timiş, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având drept scop obţinerea unor sume importante de bani, prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locaţii din judeţele Caraş-Severin,Timiş, Arad şi Hunedoara. Astfel, membrii grupului infracţional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive şi programe informatice, crescând în mod artificial câştigurile care trebuiau acordate potenţialilor jucători. De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului şi a procentajului de câştig, însuşindu-şi, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari”, transmite, marţi, Poliţia Română.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, persoanele cercetate acţionând pe trei paliere distincte. Primul ar fi avut în componenţă patru lideri cu funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş. Cel de-al doilea palier, de execuţie, ar fi fost constituit din angajaţi ai firmelor care, la comanda liderilor grupului, s-ar fi deplasat în locaţiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc şi ar fi intervenit asupra acestora, prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii. Pe ultimul palier ar fi acţionat persoanele care ar fi avut calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locaţii în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de liderii grupului infracţional, în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.

„Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceştia ar fi anunţat membrii grupului infracţional, care ar fi operat pe palierul de execuţie, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acţioneze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine.Câştigurile obţinute din activitatea infracţională ar fi fost însuşite şi împărţite în interiorul grupului de criminalitate organizată”, potrivit anchetatorilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT Structura Centrală.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IGPR – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Arad şi Mehedinţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara şi specialiştilor din cadrul DIICOT Timişoara.

 

 

coral