News Flash:

Ioan Ficior a murit in puscarie! Tortionarul avea 90 de ani

26 Septembrie 2018
338 Vizualizari | 0 Comentarii
ioan ficior a murit

Tortionarul Ioan Ficior a murit, miercuri (26 septembrie). S-a stins din viata in puscarie, unde ispasea o condamnare de 20 de ani de inchisoare.

Ioan Ficior a murit in aceasta dupa-amiaza, potrivit stirileprotv.ro. In urma cu o saptamana fostul comandant al lagarului de munca de la Periprava a depus o cerere de intrerupere a executarii pedepsei la Curtea de Apel Bucuresti. A fost primul demers juridic pe care Ioan Ficior l-a facut dupa incarcerare.

Ioan Ficior a murit. „In inchisoare nu curge lapte si miere”

Tortionarul Ioan Ficior a fost condamnat anul trecut, pe 29 martie. El a fost  a fost condamnat definitiv de Instanta suprema la 20 de ani de inchisoare pentru crime impotriva umanitatii. De asemenea, el a fost obligat sa plateasca victimelor si urmasilor lor despagubiri morale de 310.000 de euro.

In perioada 1 august 1958 – 1 noiembrie 1963, cat timp Ficior a fost comandant al lagarului de munca de la Periprava, unde a instituit regim de detentie represiv si abuziv impotriva detinutilor politici. , Ion Ficior a spus in fata  judecatorilor „in inchisori nu curge lapte si miere”, scuzandu-se fata de cei impotriva carora s-au luat „masuri mai aspre”, potrivit Mediafax.
Cine a fost Ioan Ficior

on Ficior s-a nascut pe 4 aprilie 1928, in comuna Cucerdea din judetul Mures, intr-o familie de credinciosi baptisti. In timpul copilariei sale, pana in anul 1942, Ion Ficior mergea in mod regulat la biserica. In interviuri, Ficior a sustinut mereu ca a ramas credincios practicant si ca nici in perioada in care a activat in PCR nu a renuntat la religia sa. Pe 1 octombrie 1942, Ion Ficior a intrat ca ucenic la atelierul electric al Fabricii „Nitrogen” din orasul Tarnaveni, unde, pe 17 august 1946, a obtinut calificarea de electrician. In luna octombrie 1946 s-a casatorit cu Maria Calutiu, al carei tata, Dumitru Calutiu, era pastor baptist. Ion Ficior si-a cunoscut viitoarea sotie prin intermediul fratelui acesteia, cu care Ficior era coleg de serviciu, potrivit Wikipedia.
Primele contacte cu miscarea comunista

Dupa razboi, Ion Ficior a luat contact cu miscarea comunista, iar pe 17 august 1946 s-a inscris in Partidul Comunist Roman. El a fost scos din productie in aceeasi zi si trimis de partid la Avrig, la Scoala „Dr. Petru Groza”, unitate de pregatire pentru activistii de partid si tineret condusa de Paul Niculescu-Mizil. Acolo, Ioan Ficior a fost pregatit in vederea alegerilor din noiembrie 1946. Dupa terminarea studiilor acestei scoli, Ficior a fost repartizat ca activist de partid la Judeteana Tarnava-Mica a Tineretului Progresist, unde a fost ales in Biroul organizatiei judetene de partid si in Biroul Judetean al Blocului Partidelor Democrate.

Ion Ficior a fost retrimis in productie de catre Organizatia judeteana a PCR Tarnava Mica, la Uzina Electrica a Fabricii „Nitrogen” din Tarnaveni, unde a indeplinit functia de secretar al celulei de partid. In perioada septembrie-decembrie 1948 este scos din nou din productie si trimis in functia de responsabil cu propaganda si agitatia in Biroul Plasei PCR Iernut, iar in decembrie 1948 devine instructor pe probleme organizatorice in Sectia Organizatorica a Judetenei de partid Tarnava Mica. In noiembrie 1949, Ion Ficior este numit sef al Sectiei indrumare si control de la Directia Judeteana Tarnava Mica a Gospodariilor Agricole de Stat (GOSTAT).
Ioan Ficior a fost recrutat de Securitate

La sfarsitul anului 1949, Ion Ficior a fost incorporat la Regimentul 2 Aviatie Craiova pentru satisfacerea serviciului militar. In luna ianuarie 1950, el a fost selectionat pentru a urma cursuri la Scoala de ofiteri politici infiintata la Ineu.

In iunie 1950, Ioan Ficior a fost recrutat pentru Scoala de contrainformatii km. 32 Peris, institutie de invatamant militar pentru formarea ofiterilor de Securitate. Pe 23 august 1950, Ficior a absolvit cu gradul de locotenent si a fost imediat repartizat ca ofiter de securitate la Biroul 2, in Serviciul de contrainformatii al Armatei din Directia Generala a Securitatii Poporului, mai intai in functia de anchetator, apoi cea de sef al Biroului.

Ioan FIcior a continuat sa lucreze in Biroul 2 pana la 1 iunie 1951, cand, datorita faptului ca parintii si sotia sa erau membri ai cultului baptist, a fost indepartat din Securitate si repartizat la Directia Generala a Penitenciarelor, Coloniilor si Unitatilor de Munca (DGPCUM).
Ioan Ficior a murit. A ramas pe constiinta cu peste 100 de oameni

Ion Ficior a fost repartizat la Directia Paza a DGPCUM, unde, intre iunie 1951 si octombrie 1952, a indeplinit consecutiv functiile de ofiter anchetator, comandant al Scolii de sergenti de 6 luni de pe langa Penitenciarul Vacaresti, lucrator cadre la Sectia Anchete, sef al Sectiei Anchete si loctiitor al sefului Directiei Cadre. Ulterior, dupa transformarea DGPCUM in Directia Lagare si Colonii de Munca (DLCM), Ficior a indeplinit in noua structura functiile de sef al Biroului Anchete si loctiitor al sefului Serviciului Cadre.

Timp de trei ani, din 1953 si pana in 1956, Ficior a fost comandant la colonia de munca Poarta Alba, la penitenciarul Suceava si apoi la colonia Borzesti. Pentru nenumaratele abuzuri savarsite in cei trei ai cat a condus lagarele de munca a fost mutat disciplinar, in septembrie 1958, la Periprava, unde a fost initial loctiitor al comandantului pentru munca de paza si regim.In anul 1960 a fost promovat in functia de comandant in acest lagar de munca.

Pe 18 septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) a solicitat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie inceperea urmarii penale impotriva tortionarului Ioan Ficior, pentru savarsirea infractiunii de genocid.. A fost acuzat ca in perioada in care a condus inchisoarea de la Periprava a impus un regim de detentie inuman, in urma caruia au murit 103 detinuti. In mai 2016, a fost condamnat in prima instanta la 20 de ani de inchisoare.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

tortionarul ioan ficior murit condamnat definitiv
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1211 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016557 (s)