News Flash:

Ponta, despre trecutul conflictual cu Basescu si viitorul cu Iohannis

15 Decembrie 2014
409 Vizualizari | 0 Comentarii
Ponta
Premierul Victor Ponta a declarat, duminica seara, ca intre el si Traian Basescu nu a existat niciun moment in care sa aiba incredere unul in altul sau sa se simpatizeze.

"Nu am avut niciodata un moment in care sa avem incredere unul in altul sau sa ne simpatizam, intotdeauna ne-am antipatizat, este o diferenta structurala, daca vreti. Probabil ca vi se intampla si dumneavoastra si altor oameni sa zici Pe omul acesta, de cand il cunosc si pana azi, de ani de zile, n-am putut sa ne intelegem.

Nu cred ca am facut suficiente eforturi sa ne intelegem, daca a facut domnia sa, eu nu le-am sesizat, eu sigur n-am facut. De doi ani si jumatate, imi cere demisia, ca sa fiu sincer, si eu i-am cerut-o", a precizat Ponta, duminica seara, intr-o emisiune la Romania TV.

In ceea ce priveste afirmatia presedintelui Traian Basescu, care i-a cerut, in 4 decembrie, demisia din functia de premier, folosind expresia "Stai, frate, la partidul tau care te sustine, care te-a votat, dar nu murdari imaginea Romaniei", seful Executivului a spus ca este nevoie ca, pe viitor, functiile sa-si recapete un anumit prestigiu in ceea ce priveste exprimarea.

"Cred ca este obligatoriu ca, in viitor, si aici chiar am incredere, pentru ca stiu modul de adresare al domnului Iohannis, sa recapatam un anumit prestigiu al functiilor. (...) Imi asum si eu greselile mele si incerc sa schimb din discursul meu public lucrurile pe care am inteles ca nu trebuia sa le fac ca prim-ministru.

Deci sunt absolut convins ca presedintele tarii, domnul Iohannis, isi va face atributiile asa cum prevede Constitutia, eu, atata timp cat am sprijinul Parlamentului, voi lucra impreuna cu presedintele, cu Parlamentul, pentru a-mi indeplini mandatul de prim-ministru si cred ca acesta este lucrul cel mai bun pentru Romania, sa lucram impreuna, sa nu continuam cei zece ani de dezbinare", a mai spus prim-ministrul.
 
 

traian basescu incredere simpatizeze demisia premier
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0775 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010824 (s)

loading...