News Flash:

Suplimentele de vitamine SCURTEAZA viata

9 Iulie 2013
618 Vizualizari | 0 Comentarii
Un recent studiu, realizat de cercetatori elvetieni, a demonstrat ca vitaminele C si E consumate in exces reduc speranta de viata cu un sfert.

Este adevarat ca experimentul s-a realizat pe rozatoare, nu pe oameni, dupa cum a relatat luni publicatia The Daily Mail, potrivit Agerpres.

Astfel, observatiile au fost duse asupra sobolanilor din subfamilia Arvicolinae. O parte din rozatoarele implicate in experiment au primit o alimentatie obisnuita, in timp ce hrana celui de-al doilea grup a fost suplimentata cu vitaminele C si E. De regula, dozele mari de antioxidanti in dieta ar fi trebuit sa incetineasca procesul de imbatranire. In mod obisnuit, sobolanii din aceasta subfamilie traiesc aproximativ 500 sau 600 de zile. Cu toate acestea, vitaminele au provocat un efect contrar: speranta medie de viata a fost redusa cu 25% in cazul soarecilor care au primit suplimente de vitamine.

'Cand am inceput studiul nostru, ne asteptam ca speranta de viata a sobolanilor sa creasca, asa cum s-a intamplat cu rozatoarele dintr-o cercetare anterioara. Si am fost foarte surprinsi cand acest lucru nu s-a intamplat', citeaza Daily Mail o declaratie facuta de profesorul Colin Selman, de la Universitatea din Glasgow.

Potrivit acestuia, rezultatele arata ca dozele mari de antioxidanti au efecte diferite in functie de specie.

 'S-au facut o multime de cercetari si, in cel mai bun caz, suplimentele de vitamine nu aduc niciun beneficiu, iar in cel mai rau caz ar putea dauna. Bunaoara, comprimatele de vitamina E pot duce la cancerul de prostata si la cresterea riscului de deces prematur', sustine profesorul Colin Selman.

'A stabili exact conexiunea cauza-efect intre consumul de antioxidanti si speranta de viata a unei persoane nu este posibil in acest moment, asa ca ne bazam pe rezultatele studiilor efectuate pe animale', adauga in acest sens John Speakman, de la Universitatea Aberdeen, subliniind ca rezultatele cercetarii expuse arata ca se impune o atentie deosebita in cazul consumului de antioxidanti.

vitaminele c exces
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0960 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010478 (s)