Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF), organizaţie profesională independentă neguvernamentală, ai cărei membri administrează active de aproape 10 miliarde de euro, pregăteşte o nouă ediţie a proiectului de educaţie financiară „Economiseşte inteligent!”, prin care îşi propune să faciliteze accesul publicului larg la informaţii obiective despre beneficiile economisirii pe termen lung şi a investiţiilor în fonduri.

„În societatea actuală, educaţia financiară nu mai este doar un concept exclusiv despre bani sau resurse financiare, educaţia financiară ne ajută să învăţăm cum putem gestiona eficient resursele financiare de care dispunem şi cum putem să ne îmbunătăţim stilul de viaţă punând banii să lucreze pentru noi. Indiferent de sumele pe care ne propunem să le economisim, este important să nu punem banii „pe hold”, să îi direcţionăm astfel încât să producă alţi bani. Acesta este mesajul pe care îl transmitem prin proiectul de educaţie financiară „Economiseşte inteligent!”, acesta este principiul de la care am început informarea publicului larg. Este important să vezi dincolo de etapa economisirii şi, la fel de important, să îţi faci un plan de acţiune, pe un orizont de timp. Doar astfel, economisirea devine investiţie. Pentru că, în România, exerciţiul investirii economiilor este de dată recentă, în opinia noastră, educaţia financiară de la vârstă cât mai fragedă merită să fie în atenţia publică tot timpul anului, nu doar de Ziua educaţiei financiare”, a declarat Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

În opinia preşedintelui AAF, pentru creşterea nivelului de educaţie financiară, este necesară o colaborare strânsă şi un dialog între toţi actorii relevanţi din piaţă, companii, organizaţii profesionale şi neguvernamentale, mediu politic. Un nivel ridicat de educaţie financiară al cetăţenilor unei ţări poate influenţa favorabil economia acelei ţări.

Începând din 2020, informaţiile transmise şi explicate prin proiectul de educaţie financiară „Economiseşte inteligent!” au stârnit, până în prezent, interesul a peste 1,5 milioane de români.

Conform informaţiilor publicate recent, numărul total de investitori în fonduri deschise de investiţii a crescut la 473.843 de participanţi, iar numărul investitorilor în fondurile de acţiuni a atins un maxim istoric de 53.735 de persoane, la finalul lunii februarie.

În ultimii zece ani, activele nete din industria fondurilor de investiţii s-au dublat, de la 21,55 miliarde de lei în 2013, la 44,26 miliarde de lei, la finele anului 2022. Potrivit specialiştilor pieţei de asset management, anul 2023 va fi anul recuperărilor în urma turbulenţelor de anul trecut, în care este de aşteptat ca inflaţia să se normalizeze, dobânzile să nu mai crească, iar oportunităţile de investiţii să fie diversificate.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri este organizaţia profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (OPC) din România care reuneşte 23 de societăţi de administrare a investiţiilor (SAI) şi administratori de fonduri de investiţii alternative (AFIA), care administrează 91 de fonduri deschise de investiţii şi 35 de fonduri de investiţii alternative, Fondul Proprietatea şi 4 bănci depozitare.

coral