Artiștii care fac parte din asociația Create.Act.Enjoy ne-au obișnuit deja în ultimii ani să fie prezenți în spitalele clujene, să facă terapie prin artă, să aducă zâmbete pe fețele pacienților, personalului medical și vizitatorilor.

Anul acesta lucrurile ar fi trebuit să decurgă în mod obișnuit. Artiștii se întâlneau, făceau planul și apoi viața își urma cursul obișnuit, mergeau prin spitale și aduceau arta printre bolnavi. Pandemia însă i-a dat peste cap, la fel cum a făcut cu noi toți.

Totuși, arta a știut întotdeauna să se muleze după vremuri, indiferent de restriște, așa că la fel a fost și pentru artiștii Create.Act.Enjoy, care au realizat că vor trebui să facă terapie prin artă, respectând în primul rând distanțarea fizică. Diana Buluga și Paul Sebastian Popa au povestit pentru Bună Ziua Cluj cum în perioada pandemiei au găsit soluții creative astfel încât Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy să continue în spitalele clujene.

„La fel ca toți cei din jurul nostru, ne-am întrerupt activitatea cu publicul, respectiv atelierele care erau în desfășurare și cele care urmau să înceapă. Am intrat în case și vreo săptămână, două, am stat cuminți să ne dăm seama ce se întâmplă. Apoi, a apărut ceva neașteptat – am început să ne întâlnim mai des în ședințe online și am realizat că suntem mai productivi la a genera idei”, a început Diana Buluga să explice.

Și, astfel, întreaga echipă a găsit tot felul de soluții să muncească în continuare, să facă în continuare o diferență în comunitatea lor. S-au gândit la părinții care aveau nevoie de un moment de respiro printre job-ul de acasă și școala online a copiilor și au realizat o serie de ateliere online, au luat legătura cu spitalele cu care au colaborat să vadă care e situația la fața locului și au păstrat această legătură pe toată perioda dificilă care a urmat.

„Atunci ne-a venit ideea să creăm o serie de afișe de mulțumire pentru personalul medical. Campania s-a desfășurat online, dar aveam grijă ca o dată la două zile să le trimitem și pe whatsapp, să fim siguri că ele ajung la personalul medical. Acum, în cadrul ediției de anul acesta de Terapie prin Artă, mesajele de mulțumire vor fi printate pe canvas-uri și vor fi expuse în spitale.”, a spus Diana Buluga. 

„Practic, le-am transformat în tablouri în mărime de 1,5 metri pe 1 metru și sunt expuse în spital”, a completat-o Paul Sebastian Popa.

„Apoi am făcut un ghid care descrie cum să-ți pui corect echipamentul de protecție. La început, circulau foarte multe materiale și ne-am gândit că o compilare a lor ar ajuta. Am făcut o cercetare destul de intensă, Raluca și Dada (n.red. membrii ai echipei) s-au ocupat de asta, iar colaboratoarea noastră Alina Bradu-Pintea și Bogdan Botaș au transformat totul într-o serie de afișe informative și o animație. Materialul video final care a rezultat și care avea în jur de 5 minute a fost trimis către personalul medical, iar feedback-ul a fost bun”, au continuat artiștii.

Odată deprinși cu ceea ce înseamnă pandemia și cu distanțarea ce avea să ne scoată din zona noastră de confort, artiștii au fost puși în fața misiunii de a face tot posibilul să continue proiectul „Terapie prin artă” din spitalele clujene, orice ar fi. Mai mult ca oricând, era nevoie ca ei să contribuie la starea de bine cu care i-au obișnuit pe cei din spitale. Planificarea a fost mult mai detaliată, mult mai sârguincioasă, fiecare pas a fost pus pe foaie fiindcă activitățile, chiar dacă și-au păstrat publicul vizat, s-au transformat destul de mult.

Echipa a adunat la fel de mulți artiști ca în anii trecuți, însă a fost limitat numărul celor care intră în spital. Dacă înainte ajungeau să fie și 25 într-o unitate medicală, acum doar 5 intră fizic în spital.

„Am păstrat concertele de muzică live din curțile spitalelor, dar publicul nu mai e lângă noi, ascultă de la geamurile saloanelor. Cadrele medicale vin în curte, dar stau la distanță și, bineînțeles, poartă mască”, a explicat Diana.

De asemenea, atelierele de terapie prin artă, care până acum se desfășurau în spitale, cu participarea pacienților, au fost realizate anul acesta în format video, și vor rula în spitale pe plasmele instalate de echipă. Și pentru personalul medical au fost create ateliere video, axate pe comunicarea prin teatru și improvizație.

Printre altele, au realizat și 15 biblioteci pe care au început să le amplaseze, câte trei în fiecare săptămână, prin spitale.

Iar ideile inedite nu se opresc aici.

„Într-unul dintre spitale vom amplasa o instalație muzicală astfel încât la orice oră să se audă muzică relaxantă pe coridoare, expunem în fiecare spital lucrările realizate în semn de mulțumire pentru munca depusă de personalul medical, inaugurăm o serie de instalații vizuale interactive, care au alături dozatoare cu creioane pentru ca oricine ajunge în spital să poată contribui, iar la final, când desenul va fi complet, să avem o creație colectivă. Bibliotecile le facem împreună cu Niznaiu si iDesign Studio, iar la desenele interactive ne ajută tot Alina Bradu-Pintea, pe care ne bucurăm să o avem din ce în ce mai des în echipă”, a adăugat Diana Buluga.

După cum ziceam, arta are propriile ei modalități să se muleze în funcție de ceea ce o înconjoară și chiar dacă lucrurile pe care le făceau, din cauza pandemiei, s-au schimbat, artiștii au știut să revină în forță, în ciuda distanțării fizice și a restricțiilor.

„În prima săptămână, în primele clipe, am avut senzația că aș fi un monteur, un meșter, dar după ce toată echipa s-a mobilizat și toți am ajutat la montarea desenelor, a bibliotecilor și a afișelor am avut din nou un feeling de artist, de mulțumire față de munca noastră și speranța că toate instalațiile artistice îi vor ajuta pe pacienți să aibă o spitalizare mai ușoară. Ne este dor de interacțiunea cu publicul, dar am încercat să echilibrăm prin atelierele filmate. Cumva, provocarea e mult mai mare, deși totul e filmat și avem posibilitatea să tragem duble. E mai provocator pentru că mesajul trebuie să ajungă la beneficiarii noștri ca și cum am fi fizic în fața lor”, a zis Paul.

Văzând în perioada stării de urgență cum o situație de criză a reușit să aducă oamenii împreună, în ciuda distanței, cum foarte multe persoane s-au implicat în voluntariat pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, artiștii au simțit nevoia să evidențieze calitățile respective tot printr-o formă creativă, cu ajutorul a două scurtmetraje.

„Fiind o ediție distanțată fizic, ne-am gândit cum am putea transmite un mesaj mai puternic în comunitate și a apărut ideea de-a realiza două scurtmetraje. Unul a fost coordonat de colegii noștri, Bogdan Botaș și Ioana Ofelia, iar celălalt de Talo Media. M-am bucurat mult că i-am avut alături, la filmări, și pe o parte dintre colegii mei de la Teatrul Național Cluj – Ionuț Caras, Irina Wintze, Matei Rotaru și Radu Lărgeanu.

Ne-am gândit că e important să subliniem cât e de important să fim unii lângă ceilalți și să păstrăm ce-am câștigat pe perioada stării de urgență, sentimentul acelui „împreună”, solidaritatea. Eu cred că e vital să ducem asta mai departe, să nu fi fost doar o reacție de conjunctură, să îl păstrăm cu noi și să îl putem pune în practică cât de des e posibil”, a mai spus Buluga.

Cea de-a opta ediție anuală a proiectului se desfășoară în perioada 17 august – 26 septembrie 2020 în 5 spitale din Cluj-Napoca, respectând toate normele sanitare și de siguranță necesare.

În pregătirea proiectului, a fost realizată o colectă de cărți pentru spitale, care continuă până în 31 august în cele 3 librării Cărturești din Cluj (la Vivo, Iulius Mall și Platinia) și în Tucano Coffee (Bulevardul Eroilor). Cei care doresc să se implice pot cumpăra cărți la Cărturești, din selecția de titluri, sau pot dona o carte de acasă, la cafeneaua din centrul orașului. A fost lansat și apelul de voluntari, pentru cei care vor să devină rude pentru o zi ale oamenilor internați în spitale. Pentru prima dată, se pot implica în activitatea de voluntariat persoane din orice localitate, nemaifiind necesară prezența fizică. Formularul de înscriere pentru voluntari este disponibil online.

Conversațiile cu pacienții vor avea loc de la distanță, prin telefon sau videocall, în week-end-urile 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Fiecare voluntar poate alege săptămâna în care dorește să se implice și în care poate participa online la întâlnirea de tip training.