Vești proaste pentru șoferii români! Autoritățile au decis ca una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de conducătorii auto să fie taxată cu o amendă în valoare de 500 de lei.

Sancțiunile pentru șoferii români s-au înăsprit

Codul rutier 2021 aduce sanțiuni înăsprite pentru șoferii români. Începând din luna noiembrie 2020, autoritățile pot ridica mașinile parcate la întâmplare pe spațiile verzi sau prin parcuri, nu doar cele lăsate pe drumurile publice. Cu toate astea, ridicarea autoturismelor nu va fi permisă dacă în interior se află persoane sau, dacă a fost deja începută, va fi întreruptă.

Pentru a-și recupera autoturismul, șoferii vor fi obligați să plătească mai multe taxe, ce vor include costurile pentru operațiunea de ridicare, de transport și de depozitare a mașinilor. În plus, se pare că parcarea în locuri nepermise le va aduce șoferilor și o amendă. Valoarea acesteia va fi stabilită la nivel local.

Cum va fi stabilită valoarea amenzii pentru parcarea în locuri nepermise

Potrivit avocatnet.ro, în Cluj-Napoca, sancțiunea pentru parcarea neregulamentară pe trotuar sau pe un spațiu verde este amenda între 200 și 400 lei. În Pitești, de pildă, minimul este același, însă maximul ajunge până la 500 lei (dacă fapta e comisă de o persoană fizică). Cu alte cuvinte, șoferii care parchează neregulamentar pe domeniul public vor ajunge să plătească atât costurile administrative pentru ridicarea propriu-zisă a mașinii, cât și o amendă contravențională.

Cod rutier 2021. Cum vor putea fi recuperate mașinile ridicate

Documentul în baza căruia se recuperează mașinile ridicate trebuie să conțină:

data, ora şi locul ridicării vehiculului;

gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care-l întocmește, precum şi unitatea din care face parte;

indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;

menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;

menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;

date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Proiectul de lege mai stabilește și o serie nouă de obligații pentru persoanele fizice și juridice, în ceea ce privește îngrijirea unor bunuri pe care le au în proprietate, mai exact, a clădirilor, terenurilor sau vehiculelor:

depozitarea corespunzătoare a reziduurilor menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale.

menţinerea curăţeniei trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc.

îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;

respectarea măsurilor stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi.

asigurarea curăţirii mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice.

curăţarea şi întreţinerea şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii

finalizarea construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.