Un caz incredibil de înșelăciune imobiliară, complicitate la cel mai înalt nivel și nepăsare instituțională are loc la Turda, acolo unde un cumpărătorul de bună-credință al unui imobil  încearcă să își găsească dreptatea de cinci ani de zile, după ce a fost excrocat de 25.000 euro. De la clasări și urmăriri penale nefinalizate decât partial după patru ani, acte cu înscrisuri false emise de Primaria Turda si Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Turda și structuri ale administrației locale care semnează recepții fără a verifica măcar stare reală a lucrărilor din teren, favorizând infractorii din domeniul imobiliar, cotidianul Bună Ziua Cluj vă prezintă o poveste absolut șocantă despre mafia instituționalizată din cel de-al doilea oraș ca mărime din județul Cluj, Turda

Țeapă cu un imobil în zona protejata istoric, direct pe OLX

Povestea dramei prin care trece familia Preda a început în 2015, atunci când s-au hotărât să achiziționeze un imobil în Turda. Căutând pe mai multe platforme imobiliare, un anunț de pe OLX le-a stărnit interesul, fiind vorba despre un imobil situat în zona istorică a Turzii, ultracentral, pe strada Republicii nr. 9.

”Casa este înscrisă în CF iar tranzacția se poate face urgent, fără nicio problemă”, se arăta în anunțul imobiliar care a atras atenția cumpărătorului. Doar că sintagma ”fără nicio problemă” avea să fie doar prima dintr-un lung șir de falsuri și de minciuni, despre care păgubitul avea să afle în foarte scurt timp.

După o primă vizită la fața locului și în urma unor negocieri sumare legate de preț, văzând faptul că vânzătorul deține acte pentru orice lucrare efectuată, precum și extrase CF care atestau dreptul de propietate,  imobilul a fost achiziționat cu banii jos, prin transfer bancar, astfel încât noul proprietar s-a decis să înceapă lucrările de reamenajare la proaspăta achiziție.

Primele lucrări, prima surpriză neplăcută

Imediat după perfectarea vânzării, cumpărătorul s-a decis să înceapă acțiunea de renovare a construcției, care trebuia curățată, văruită, trebuiau efectuate unele reprarații interne și așa mai departe. Lungul șir de nereguli a ieșit însă repede la iveală, atunci când echipa de muncitori a început lucrările, doar ca să constate faptul că nimic din ceea ce apărea în acte nu corespundea realității.

”La lucrarile la balcon,  atunci când trebuia să ancoreze balconul de peretele etajarii, maistru constructor mi-a spus: Domnule, eu va dau foc la casa. Aveti sigur perete din lemn si nu din caramida, burghiul de vidia se incalzeste în scandura de ia foc. Haideti sa vedeti ca iese fum”. Nu mi-a venit sa cred, eu stiind ca este din caramida, asa cum aratau actele, dar  maistru sustinea ca este din lemn. I-am aratat actele, mi-a spus să îl las sa taie peretii, l-am lasat, sa vedem ce se afla inauntru. Am taiat peretii, perimetral tot etajul este lemn.

Am urcat in pod, pentru ca maistrul aveao banuiala, banuiala ce s-a adeverit: pe o lungime de 10 metri, cât este de lunga cladirea, lipsea peretele! Un perete improvizat din scândura înlocuieste peretele din caramida prevazut în proiect. Deci nu s-a respectat nimic din tot ce insemna autorizatie de construire, actele emise de catre Primaria Turda si de catre Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Turda prezentate la vânzarea imobilului, TOATE sunt cu înscrisuri false ”, a declarat pentru Bună Ziua Cluj cumpărătorul imobilului.

Confruntați cu starea de fapt, vânzătorii neagă cu tupeu

Imediat după momentul în care și-a dat seama de înselăciunea căreia i-a căzut victimă, cumpărătorul de bună credință a cerut explicații din partea vânzătorilor, care i-au răspuns scurt : Ai vazut? Ai cumparat? Descuraca-te!

Văzând atitudinea vânzatorilor si ca situatia reală a imobilului nu corespunde nici pe departe cu cea descrisă în actele prezentate la vânzare, cumparatorul a apelat la serviciile unui avocat, urmand initial etapa medierii, pentru a clarifica lucrurile.

La mediere, vânzatorii au venit la prima convocare, foarte agresivi, sustinand ca ei au respectat autorizatia, doar ca in loc de caramida au folosit o structura de lemn, cica mult mai buna pentru constructii pentru ca este mai usoara.

Cu toate că în proiect se arata cat se poate de clar faptul ca, respectiva cladire, trebuie sa detina structura de rezistenta pe stalpi independenti, din beton, pe care se sprijine etajul, la primul termen al medierii vânzătorii au devenit foarte indignați și agresivi, susținând ca ei au respectat autorizatia, doar ca in loc de caramida au folosit o structura de lemn, în viziunea lor mult mai buna pentru constructii decât cea prevăzută în autorizație, pentru ca ar fi mai usoara.

Evident, la al doilea termen al medierii nu s-au mai prezentat.

 

Părerea expertului: Nu s-a respectat nimic din ce prevede autorizația de construire

Pentru a clarifica situația reală a clădirii, cumpărătorul a apelat la serviciile unui expert, în persoana domnului profesor universitar Pavel Alexa, o somitate în domeniu.

După evaluările și lucrările de expertiză efectuate de către acesta, concluzia a fost cât se poate de clară:  Iresponsabilitate profesionala, cladirea nu are rezistenta mecanica minim necesara, nu are stabilitate si asa mai departe. In concluzie, solutia expertului este una singura: Cladirea trebuie daramata si facuta din nou pentru că reprezintă un pericol real.

 

 

Plângere penală, clasată în timp record. Anchetatorul și avocatul inculpatului, prieteni pe facebook

Neavând altă soluție legală și izbindu-se de un refuz categoric din partea vânzătorilor de a da curs oricărei discuții, cumpărătorul s-a adresat organelor de anchetă din Turda, înregistrând în data de 17 decembrie 2015 o plângere penală pe numele vânzatorilor pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Cu toate că raportul de expertiză mai sus meționat, precum și celelalte documente depuse la dispoziția organelor de anchetă arătau cât se poate de clar faptul că nimic din actele prezentate cumpărătorului la momentul perfectării tranzacției nu corespund realității, ca toate documentele emise de catre Primaria Turda sunt cu încrisuri false, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, achetatorii au decis că nu există suficiente elemente pentru a ancheta în continuare cazul și, la data de 29 februarie 2016 Politia Municipiului Turda a propus clasarea cauzei, Parchetul de pe lânga Judecatoria Turda dispunând clasarea plângerii penale, fără alte explicații prealabile.

Soluția organului de urmărire penală nu vine neapărat ca o surpriză, având în vedere aparentele relații de prietenie dintre anchetatorul comisar șef de politie Petronela Trofin și avocații inculpaților, soții Popescu, relație făcută public pe conturile de socializare ale respectivilor.

Autoritatea  comisarului șef de politie Petronela Trofin și influența acesteia în cadrul poliției Turda este de necontestat, având în vedere și faptul că soțul acesteia este nimeni altul decât comisarul-șef de politie Ion Trofin, fost adjunct al sefului Politiei municipiului Turda, numit în 2013 adjunct al șefului inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu atributii pe line de politie judiciara, în urma unul scandal mediatic în care a fost implicat predecesorul său.

Imediat după comunicare, soluția de clasare dispusă de către procurorul de caz a fost contestată de către cumpărător la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, care însă a a dispus respingerea ei, ca fiind neîntemeiată.

Rămași doar cu o singură variantă legală, cumpărătorii s-au adresat Judecătoriei Turda cu o plângere împotriva ordonanței de clasare dispusă în dosar, iar concluzia judecătorilor turdeni a fost cât se poate de clară: Admiterea plângerii formulate de către petenți și trimiterea cauzei înapoi la Parchet pentru completarea urmării penale.

Înșelăciune ”cu acte în regulă” de la Primărie. Incompetență sau complicitate?

Pe lângă rea-credința de care au dat dovată în instrumentarea cazului unuii dintre oamenii legii, speța relevă o situația și mai alarmantă și un pericol mult mai grav la adresa ordinii publice din Turda, și anume imensa rețea de incompetență sau complicitate/coruptie, care ajunge la cele mai înalte funcții din administrația turdeană.

În concret, actele prezentate de către vânzători la momentul tranzacției au fost atât de convingătoare încât niciun cumpărător cu diligență medie sau chiar mai elevată nu avea cum să nu le considere valabile și corespunzătoare realității.

De la decizii și autorizații și până la avize de respectare a lucrărilor și de luare în folosință,  toate actele imobilului de pe strada Republicii din Turda,  imobil care potrivit expertului trebuie darâmat si reconstruit,   respectă cu strictețe planurile de construcție și creează o aparență înșelătoare de adevăr.

Având în vedere cotrastul evident dintre situația reală a imobilului, o construcție pe care nicio societate specializată în domeniul asigurarilor imobiliare nu a dorit să o asigure, și utopia prezentată în actele oficiale, se impune întrebarea legitimă dacă cei investiți cu autoritate în acest sens au acționat într-un mod atât de iresponsabil din simplă nepăsare și incompetență, sau dintr-un al motiv, mult mai perfid și mai puțin legal.

Astfel, încâ de la emiterea autorizației de efectuare a lucrărilor de construcții la imobil, autorizația nr. 200/03.08.2005 emisă  de către Primăria Turda și girată de către însuși pirmarul Turdor Ștefănie și arhitectul șef al municipiului,  Iosif Dumitru, și până la întabularea imobilului si ulterior la vânzarea acestuia, toate actele care privesc imobilul din speță au fost emise fără a avea cel mai mic corespondent în realitate, situație absolut halucinantă.

Incredibil este și faptul că, potrivit cumpărătorului păgubit, deși chiar vânzătorul acuzat de înșelăciune a recunoscut faptul că nu a respectat proiectul inițial, folosind materiale precum lemnul în locul altor materiale impuse de autorizația de construire si exigentele legale în domeniul construirii în zona protejata istoric, în acte imobilul figurează ca fiind solid precum un bloc de locuințe și în deplină conformitate cu proiectul de construire în baza caruia s-a emis autorizatia de construire.

Un exemplu de iresponsabilitate crasă din partea unora dintre funcționarii Primăriei Turda, care au girat întreaga afacere, este dat chiar de procesul verbal la terminarea lucrărilor, în care se arată, culmea, că lucrările au respectat autorizatia de construire si proiectul, recomandând ”admiterea lucrării și luarea în folosință”.

Ba mai mult, în aceleași acte oficiale, apare specificat faptul că însuși arhitectul șef al municipiului, ing. Dumitru Iosif, ar fi participat la procedura  de verificare a respectarii autorizatiei de construire la terminarea lucrărilor.

Incredibilul situației este dat și de faptul că imobilul în cauză, despre care am arătat mai sus că nu asigura o exploatare securitara neavând rezistenta mecanica si nici stabilitatea necesara și pe care nicio firmă de asigurare nu își dorelște să îl asigure, figurează și la direcția de impozite si taxe din Primaria Turda, ca fiind o construcție solidă, care respectă toate normele în materie.

Astfel, în toate deciziile de impunere, începând cu anul 2008, pentru stabilirea impozitului pe clădiri,  construcția figurează ca fiind din beton armat, cu pereți exteriori din cărămidă arsă și având mansarda asigurată de cadre din beton, fapt total neadevărat, în condițiile în care etajarea este din lemn, întreag edificiul se sprijină pe o fundatie din PIATRA din anii 1920-1925, cladirea nefiind construita în anul 2005 asa cum vânzatorul a anuntat pe OLX.

În proces abia după patru ani

Este de notorietate fatul că principiul celerității, confrom căruia judecarea unei cauze trebuie să aibă loc într-un termen optim și previzibil, nu este tocmai respectat în cauzele de pe rolul instanțelor naționale, în parte și datorită volumului mare de dosare pe care fiecare instanță le are de soluționat.

Cu toate acestea, faptul că, după două soluții de clasare, organele de cercetare penală din Turda s-au văzut obligate de instanță să continue lucrările de urmărire penală și, chiar și așa, au reușit finalizarea unui dosar în nu mai puțin de 4 (patru) ani, acest termen neașteptat de lung nu poate să nu ridice semne de întrebare, în conditiile în care falsurile sunt evidente, iar utilizarea documentelor falsificate la vânzarea imobilului a fost facuta pentru câstigarea încrederii cumparatorilor.

Abia în luna aprilie 2019 parchetul dispunea trimiterea în judecata NUMAI a unuia dintre vânzatori (!), acuzat de înșelăciune, complicitate la fals, etc., iar la data de 23 octombrie 2019 la Judecătoria Turda înregistrându-se un prim termen de judecată.

Arhitectul șef al Turzii, încă o problemă penală

Incredibilul caz de corpuție și incompetență din administrația locală Turda nu a rămas fără consecințe, nume grele urmănd a fi audiate și chestionate cu privire la cele întâmplate. Punându-și ștampila pe ceea ce nici măcar nu a verificat pentru o secundă, arhitectul șef al Turzii, Dumitru Iosif, pare că s-a mai ales cu un dosar penal, disjuns din prezenta cauză.

Cu un venit de 53.267  de lei încasat din bani publici în 2015 (nr- anul comiterii înșelăciunii), Dumitru Iosif este unul dintre cei mai bine plătiți angajați pe care i-a avut vreodată Primăria Turda. Chiar și așa, tentația nu pare să-l fi ocolit pe arhitectul șef al Turzii, trimis în judecată într-un amplu dosar de delapidare și plăți nelegale la Zoo Turda, cu prejudicii de peste 1,7 milioane de lei.

Potrivit presei locale, la trei ani de la deschiderea dosarului de urmărire penală nr. 84/p/2016, Direcția Națională Anticorupție a identificat primii 3 suspecți în cazul furtului de la Zoo Turda, în care s-au făcut plăți ilegale, fără acoperire fizică, în valoare de peste 1,7 milioane de lei.

Conform www.infoaries.ro, „Dumitru Iosif, fostul arhitect șef al Turzii, a fost urmărit penal penal de către DNA în dosarul 84/P/2016. Cei trei au doar calitatea de suspecți și nu au fost trimiși în judecată.”

Potrivit anchetatorilor, Dumitru Iosif ar fi avut calitatea de diriginte de șantier în cadrul proiectului, Daniela Adace ar fi fost persoana împuternicită cu verificare cheltuielilor, iar Mate Csaba ar fi avut rolul de responsabil de proiect.

Sorin Ciprian