Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce a lovit un câine, potrivit Agerpres.

Bărbatul. în vârstă de 36 de ani, care locuia în comuna Dărmăneşti, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănire cu intenţie a animalelor.

Lovit timp de un sfert de oră

Potrivit reprezentanţilor IPJ, el este acuzat că, în a treia zi de Crăciun, a lovit în mod repetat, timp de aproximativ 15 minute, cu o bâtă din lemn, un câine, în vârstă de aproximativ cinci ani.

Animalul, care aparținea unui vecin al bărbatului, a suferit mai multe răni la nivelul membrelor, după care a abandonat animalul în drum.

Amintim că, în toamna anului trecut, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Arad a fost filmat în timp ce a omoât un câine.

Acesta l-a lovit pe animal în zona capului, cu un obiect contondent, până când acesta a rămas fără suflare. Ucigașul este cercetat de polițiști.

Cu o lună înainte, un bărbat din Galați a fost filmat în timp ce chinuia un câine, trăgându-l cu o sfoară pe trotuar. Un martor a sunat la 112 și a reclamat cazul. Patrupedul a fost săltat din ghearele omului și se află în grija unei asociații canine.

 

coral coral