Nu mai puțin de 25 de persoane, între care mai mulți minori și persoane cu handicap, au fost evacuate, marți dimineață, dintr-un imobil care a fost retrocedat Bisericii Reformate din Someșeni, printr-o hotărâre judecătorească din 2013.

Mai mulţi activişti au sărit în ajutorul persoanelor evacuate, marţi dimineaţa, din imobilul de pe strada Vlad Țepeș, numărul 7, între care Linda Greta Zsiga, cea care deschide lista candidaților DEMOS la alegerile europarlamentare din 2019, deputatul independent Adrian Dohotaru, Alex Boguș – fondatorul Asociației Chiriașilor din Cluj și Vincze Enikő – profesor universitar în cadrul Universității Babeș-Bolyai. 

Casa în care locuiau persoanele evacutate a fost retrocedată Bisericii Reformate din Someșeni în anul 2013.

Potrivit unui comunicat remis presei de către Asociaţia "Căși Sociale Acum", locatarii de pe Vlad Țepeș solicită locuință socială de peste 10 ani, dar fără niciun rezultat:

"Oamenii de pe strada Vlad Țepeș și-au depus dosare de locuință socială de peste 10 ani, dar au avut întotdeauna doar punctaje mici care nu le-a dat nicio șansă să li se repartizeze locuințe. Una dintre familiile ce vor fi evacuate a fost declarată neeligibilă! În alte orașe, locuitorii din retrocedate sunt trecuți pe liste speciale, nu sunt dați la o parte", se arată în comunicat.

Printre cele 25 de persoane evacuate se numără 10 minori, trei persoane cu handicap și o persoană operată pe inimă.

"Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului (272/2004) spune: în cazul în care părinții sau persoanele care au, potrivit legii, obligația de a întreține copilul nu pot asigura, din motive independente de voința lor, satisfacerea nevoilor minime de locuință, hrană, îmbrăcăminte și educație ale copilului, statul, prin autoritățile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestații financiare, prestații în natură, precum și sub formă de servicii, în condițiile legii.

Ca parte a setului de măsuri multidimensionale ce definesc incluziunea socială, Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (448/2006) afirmă că persoanelor cu dizabilități trebuie să li se asigure dreptul la locuință adecvată, alături de alte drepturi", se mai arată în scrisoarea asociației Căși Sociale Acum.

Deputatul clujean Adrian Dohotaru a reușit să obțină de la Primăria Cluj-Napoca un adăpost temporar, timp de trei luni, pentru persoanele evacuate în această dimineață. 

"Sute de mii de români, romi și maghiari au ajuns în situația tragică de a fi evacuați, iar asta e o problemă sistemică pe care nu o recunoaște nicio autoritate, niciun partid politic mainstream în România. S-a văzut asta când 25 de persoane au fost evacuate dintr-un imobil din Cluj, de pe str. Vlad Țepeș, cartierul Someșeni.

Ce am obținut de la Primărie, măcar atât după o discuție scurtă cu primarul Boc și mai detaliată cu viceprimarul Emese Olah, e ca oamenii să nu rămână in stradă, ci să primească un adăpost temporar, timp de trei luni", a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Activiștii vor continua manifestările la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, unde la ora 14.00, a început  ședința de Consiliu Local.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net