Primarul Emil Boc a anunțat că va fi emisă o hotărâre de Consiliu Local prin care se va stabili clar că nu se mai emit autorizații de construcție în cartierele Borhanci și Bună Ziua.

“S-a semnat contractul cu Ordinul Arhitecţilor pentru ceea ce înseamnă cartierul Sopor, urmează să fie predată tema de proiectare, după care se organizează concursul. Sperăm ca spre sfârşitul anului 2019 să se poată construi în Sopor conform unui plan pe 238 de hectare stabilit de Primărie cu bulevarde, cu şcoală, cu grădiniţă, cu creşă, cu centru de cartier, cu parcuri, cu tot ce înseamnă această dezvoltare. Suntem cu butonul pe masă să apăsăm declanşarea construcţiei cartierului de locuinţe din Borhanci. Dar la fel ca şi cei care mai au proiecte de investiţii în Borhanci, aşteptăm lărgirea străzii pentru că pe studiul de trafic fără acest lucru nu se poate aproba proiectul. Adică, am făcut solicitare la Guvern de a prelua o suprafaţă de teren care să ne permită lărgirea la patru benzi a străzii Borhanci. Fără această lărgire, practic, nu putem crea un cartier nou şi nu putem avea o dezvoltare imobiliară pe măsură în această zonă. După cum vom avea şi o deblocare a cartierului Bună Ziua”, a declarat primarul Emil Boc, vineri dimineaţă, la un post de radio, potrivit monitorulcj.ro.

Edilul spune că va da inclusiv o hotărâre de Consiliu Local care să limiteze construcţiile imobiliare.

„Până atunci, ca să fie foarte clar, pe Borhanci şi pe Bună Ziua se vor limita construcţiile imobiliare. Va fi şi o hotărâre de Consiliu Local care să spună că până la momentul extinderii, pe Bună Ziua şi pe Borhanci vor fi limitate construcţiile. În momentul în care se va emite autorizaţie de construcţie pentru lărgire, în acel moment se va porni şi emiterea autorizaţiei de construcţie pentru cartierul Borhanci, de exemplu”, a mai spus primarul Clujului.

Întrebat, ”cine poate construi și cine nu?”, edilul a venit cu noi amănunte.

”Se fac studiile de trafic și până la construcţii de sub 20 de apartamente pe proiect s-a permis construcția și s-au emis autorizații de construcție, pentru că nu se aduce un impact major la trafic, dar peste nu se poate”.

În 2017, Primăria Cluj-Napoca dădea o lovitură dezvoltatorilor imobiliari din Bună Ziua sistând eliberarea autorizațiilor de construire, din cauza încărcării foarte mari a traficului și a imposibilității de lărgire a străzii. Un an mai târziu, Guvernul Dăncilă a aprobat trecerea străzii Bună Ziua în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, iar municipalitatea a organizat o consultare publică referitoare la extinderea și modernizarea străzii pentru descongestionarea traficului.

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, după modernizare, strada Bună Ziua ar urma să aibă 3 benzi de circulație (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete, 2 trotuare (lățime trotuar 2m, lățime bandă carosabil 3,25m, pistă bicicliști 2,25m).

Mai mult, pentru descongestionarea traficului în zonă, Primăria Cluj-Napoca mai are în vedere și amenajarea a 2 sensuri giratorii: la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului și la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.

În iunie 2017, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spunea că Primăria a decis să nu mai elibere niciun fel de autorizații de construire pentru strada Bună Ziua.

La începutul anului trecut, Primăria spunea “stop joc” construcțiilor în cartierul Borhanci după ce studiile au arătat o depășire cu 126% a traficului. Până la construirea centurii metropolitane, municipalitatea a promis că va lărgi zona printr-un nou sens giratoriu. În fiecare lună din 2018, invitat la emisiuni la radio, Emil Boc se lăuda cu lărgirea intersecției Brâncuși-Borhanci. USAMV ar fi urmat să cedeze Primăriei aproape un hectar de teren, dar, ulterior, s-a aflat că terenul nu este al USAMV, universitatea având doar un drept de administrare.

Viceprimarul Dan Tarcea spunea în februarie 2018 că în zona Borhanci, toate PUZ-urile și toate studiile de oportunitate sunt blocate “până nu se găsesc soluții și până nu se deblochează proiectul centurii metropolitane și până nu avem alte soluții de a ieși din cartier nu vom da drumul la niciun PUZ”.

În urmă cu trei ani, primarul Emil Boc promitea realizarea unui cartier de case pentru tineri în Borhanci, pe pe un teren în suprafaţă de 75 de hectare, dar proiectul a fost blocat.