Update:  Medicul își va petrece urmatoarele 30 de zile dupa gratii, dupa ce judecatorii au decis sa-l aresteze preventiv pe medicul Marian Gaspar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara.

Știre inițială: Marian Gașpar, unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din Timișoara, acuzat că a cerut bani de la pacienți pentru a-i opera, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru luare de mită în formă continuată, a transmis marți Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, citat de site-ul local Tion.

Potrivit anchetatorilor, într-o singură săptămână, Marian Gașpar ar fi primit de la șase pacienți diverse sume de bani, în lei sau valută, de până la 2.000 de euro.

„În perioada 19.09 – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, inculpatul ar fi pretins indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 de euro și 2.000 de euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, mai spun procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Medicul va fi prezentat marţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă.
 

Marian Gașpar a fost dus luni la audieri în urma unor percheziții făcute în biroul său la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Asta după ce el a fost prins în urma unui flagrant delict organizat de anchetatori, în timpul căruia medicul i-a cerut unui pacient 1.000 de euro pentru a-l opera.

Marian Gașpar are 63 de ani și activează de ani buni în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, unde, din 2003, conduce Secția de Chirurgie Cardiovasculară, potrivit presei locale.