Premierul Nicolae Ciucă susține că la finalul lunii septembrie se va face o analiză a efectelor compensării preţului carburanţilor, pentru a se decide dacă va fi menținută sau nu.

”Ne aflăm deja la jumătatea intervalului de timp prin care am asigurat acea decizie de compensare a creșterii prețului la carburanți și putem să identificăm faptul că încă din momentul în care s-a luat această decizie prețul la carburant a scăzut. La sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a măsurii pe care am luat-o la nivelul Guvernului, măsură care a fost foarte bună în sensul că am putut vedea cu toții impactul pe care l-a produs în reglarea prețurilor la carburanți”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, miercuri.

Compensarea este de 50 de bani la un litru. Prețurile au început să scadă, un litru de benzină standard fiind de 7,5 lei.