Arta reciclată și tehnologia își dau mâna în 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului. Timp de mai multe zile, artiștii și membrii Asociației Culturale Art Mirror organizează ateliere de reciclare și expoziții simultane în 5 orașe: Cluj-Napoca, Bistrița, Chișinău, Londra și Barcelona. 

Sub numele World Environment Day – Connecting Realities, vizitatorii vor descoperi zeci de lucrări artistice realizate din materiale reciclate și vor învăța cum să dea o viață nouă obiectelor din CD-uri, dopuri de plută, sticlă, plastic, hârtie sau materialelor textile pe care nu le mai folosesc.

În plus, cu ajutorul unor instalații tip portaluri live, realizate tot din materiale reciclate, clujenii se pot conecta în timp real cu vizitatorii expozițiilor din Bistrița, Chișinău, Barcelona, și Londra, orașe care fac și ele parte din eveniment.

La Cluj vor exista două evenimente, unul în Piața Unirii, în cadrul festivalului Cluj Never Sleeps, în perioada 3-5 iunie, și altul la clădirea Casino din Parcul Central, în perioada 6-9 iunie.

Instalația din Piața Unirii care va face live streaming va fi creată din aproximativ 140 kilograme de CD-uri și va fi formată din ecran led modular rezistent la apă, specific pentru exterior.

Va exista un program de live stream: vineri: Cluj – Bistrița, sâmbătă: Cluj – Bistrița – Chișinău, duminică: Cluj – Bistrița – Chișinău – Londra – Barcelona, iar în perioada 6-9 iunie se vor conecta orașele Cluj – Londra – Barcelona. 

„Lucrăm la acest proiect de aproximativ 11 luni. Inițial, conceptul a pornit de la conectarea a două orașe și comunități diferite, dar cu interese și activități comune de Ziua Mediului. Conflictul din Ucraina ne-a forțat să schimbăm nu doar conceptul, ci și cauza acestui proiect. Astfel, 3 portaluri sunt conceptualizate în solidaritate cu situația din Ucraina. Așadar, în data de 5 iunie vom reuși să sărbătorim Ziua Mediului în 5 orașe și vom conecta diferite realității”, afirmă Cristina Cantemir, președintele Asociației Art Mirror. 

Tone de materiale, reciclate pentru realizarea portalurilor live și a lucrărilor artistice

Toate portalurile de conectare live streaming și toate lucrările artistice sunt realizate din materie prima colectată considerată deșeu: hârtie, sticlă, plastic.

„Pentru realizarea instalațiilor tip portal am refolosit aproximativ 140 kilograme de CD-uri, 300 kilograme de hârtie reciclată, 70 kilograme de dopuri plută, 20 kilograme de sticlă și 30 kilograme de pulbere de piele”, declară Cristina Cantemir. 

Pe lângă expoziții din materiale reciclate, în Piața Unirii din Cluj, în cadrul Cluj Never Sleeps, au loc, în 5 iunie, mai multe ateliere de valorificare a materialelor la care doritorii se pot înscrie gratuit.

Participanții vor învăța cum pot să dea viață unor obiecte care în mod normal ar fi fost aruncate. 

Astfel, sunt pregătite:

ateliere de hârtie reciclată, în cadrul cărora se vor realiza obiecte de design și decorațiuni;

ateliere de sticlă, unde cei interesați își vor putea testa creativitatea într-un workshop al cărui scop este transformarea unei sticle într-un obiect de design prin decorarea sau pictarea ei de la zero.

Solidaritate față de situația din Ucraina

În cadrul evenimentului, organizatorii își arată solidaritatea față de artiștii ucraineni. 

Vor fi expuse zeci de lucrări și ilustrații ale artiștilor ucraineni, iar prin intermediul portalurilor conectate între ele, mesajele de solidaritate ale participanților vor ajunge la vecinii noștri, aflați în mai multe colțuri ale lumii.

Evenimentul World Environment Day – Connecting Realities are loc în 5 orașe din România și din străinătate: 

Cluj-Napoca – Piața Unirii (3-5 iunie, în cadrul festivalului Cluj Never Sleeps) și la Casino (6-9 iunie)

Bistrița (3-5 iunie, în Parcul Central)

Chișinău (3-5 iunie, sub Arcul de Triumf din centrul Chișinăului)

Barcelona (5-12 iunie, galeria Villa del Arte Barcelona)

Londra (5-12 iunie, Galeria Institutul Cultural Român din Londra)

Accesul este liber la toate atelierele și activitățile.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Art Mirror și Studioul Urban Mirror, cu sprijinul Cluj Never Sleeps, Celula de Artă, Ambasadei României la Londra și Galeriei Villa del Arte Barcelona, Celula de Arta, Primăriei Municipiului Bistrița, Direcției de Cultură din Republica Moldova.

Detalii și înscrieri la ateliere pe pagina de Facebook a Asociației Art Mirror.

Pentru mai multe informații

Cristina Cantemir

Președintele Asociației Art Mirror

0744955739