Comisia Europeană propune extinderea Spaţiului Schengen (de liberă circulaţie) cu România, Bulgaria şi Croaţia, pentru a face faţă mai bine situaţiilor de criză. „Schengen nu este complet fără toate statele membre”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedintele Comisiei Europene.

”Fluxul liber de persoane, bunuri şi servicii se află în centrul UE şi este esenţial pentru recuperarea Europei după criza coronavirusului”, transmite instituţia europeană într-un comunicat de presă. ”Schengen nu este complet fără toate statele membre. Un Schengen mai incluziv va fi un Schengen mai puternic şi mai sigur în faţa situaţiilor de criză”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedintele Comisiei Europene.

Concret, CE propune: extinderea Spaţiului Schengen, prin includerea României, Bulgariei şi Croaţiei; revizuirea mecanismului de monitorizare şi evaluare a respectării cerinţelor de aderare la Schengen, pentru a include o procedură rapidă de aplicat în cazul în care un stat se abate de la criterii; implementarea unui instrument de reacţie la situaţii de urgenţă (cum ar fi pandemiile), astfel încât controalele la frontierele interne să fie ultima măsură ce poate fi adoptată; interconectarea sistemelor de gestionare a frontierelor, până în 2023; digitalizarea vizelor şi documentelor de călătorie; modernizarea cadrului de schimb de informaţii privind ADN-ul persoanelor şi a vehiculelor înmatriculate.  

În prezent, ţările membre UE care nu fac parte din Spaţiul Schengen sunt România, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Irlanda, cu toate că primele două au primit evaluări pozitive privind integrarea în 2011, respectiv 2010. Zilnic, circa 3,5 milioane de persoane trec dintr-o ţară a Spaţiului în alta, potrivit Comisiei Europene, arată adevărul.ro