Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa primită de Daniel Dumitraș, patronul firmei imobiliare Coratim, judecat pentru că a omorât un tânăr pe trecerea de pietoni. Inițial, Loor Vlad Alexandru de la Judecătoria Cluj Napoca l-a condamnat la un an și jumătate cu suspendare. Decizia definitivă, dată săptămâna aceasta de judecătorii Claudia Ilieș și Valentin Chitidean îl condamnă pe omul de afaceri la 3 ani sub supraveghere și îi interzice să mai conducă timp de 5 ani. Obligația de a achita familiei victimei 330.000 euro a rămas neschimbată.

În cadrul unui singur termen de judecată, judecătorii Curții de Apel Cluj au majorat pedeapsa primită de omul de afaceri Daniel Dumitraș, patronul afacerii imobiliare Coratim, de la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, la trei ani de închisoare sub supraveghere pe un termen de patru ani. De asemeni, decizia acestei instanțe, dată la sfârșitul acestei săptămâni îi interzice lui Dumitraș să mai conducă o mașină timp de 5 ani.

”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinţei penale nr. 858/06.11.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, termenul de supraveghere și durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b i i C. pen. şi judecând: Condamnă pe inculpatul DUMITRAŞ DANIEL PAVEL, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen, menţinând celelalte dispoziții privind obligaţiile impuse pe durata termenului de supraveghere prin hotărârea atacată. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 5 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată soluția pe scurt emisă de Curtea de Apel Cluj. 

CITEȘTE Și:

Generos, dar criminal. Dezvăluiri din dosarul afaceristului clujean Dumitraș Daniel

Când a avut loc accidentul, în vara anului 2019, Dumitraș avea permisul suspendat pentru că nu a oprit ”la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere/semibariere sau semnale cu lumini roșii și/sau sonore, când acestea sunt în funcțiune”.

Însă, el a contestat procesul verbal de contravenție și i-a fost restituit permisul de conducere.

Accidentul a avut loc în 25 iunie 2019 pe una dintre trecerile de pietoni marcate pe str. Câmpul Pâinii. Victima lui a fost un tânăr de 33 de ani care a fost strivit, la propriu, de SUV-ul milionarului.

Din autopsie rezultă că decesul „s-a datorat unei secţiuni traumatice de trunchi cerebral în cadrul unui politraumatism cu dilacerare cerebrală şi cerebeloasă, fractura cutiei craniene şi fracturi osoase multiple”.

Daniel Dumitraş a declarat în instanţă că a simţit doar o uşoară vibrare a maşinii când a trecut peste tânărul de pe trecerea de pietoni.

„În momentul în care a efectuat virajul la stânga pentru a ieşi cu autoturismul marca Jaguar din parcarea restaurantului Coratim nu a observat pietonii care erau angajaţi în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, a simţit doar o uşoară vibrare a maşinii şi imediat a văzut că o persoană din partea stângă a maşinii a început să urle”, se arată în motivarea sentinţei.

În contestarea condamnării de un an și jumătate date de Judecătoria Cluj Napoca, familia tânărului omorât a cerut majorarea pedepsei închisorii de la 1 an și 6 luni cu suspendare la 3 ani de închisoare.

Soția victimei a mai cerut Curții de Apel Cluj ca milionarul clujean să nu mai aibă permis timp de cinci ani, precum și majorarea termenului de supraveghere în cazul lui Dumitraș Daniel de la doi la patru ani.

A vrut să scape de pedeapsă

Actele din cadrul dosarului arată că Dumitraș a încercat să scape de judecată, formulând un memoriu prin care a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Procurorul de caz a hotărât ca el să fie trimis în judecată, dată fiind gravitatea faptei.

Ce pedepse prevede codul penal pentru ucidere din culpă

Art. 192: Uciderea din culpă

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.