Consilierii locali vor vota în şedinţa extraordinară de vineri, 22 martie 2019, indicatorii tehnico-economici pentru proiectele ce vizează modernizarea străzilor Mihai Kogălniceanu (și a arterelor adicente) şi Iuliu Maniu. Inevstiţia totală este estimată la peste 10 milioane de euro, bani europeni. 

41.1 milioane lei pentru Mihail Kogălniceanu 

Zona studiată are o suprafaţă de 26.026 mp şi cuprinde străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Emanuelle de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor, Baba Novac între strada I.C. Brătianu şi  Avram Iancu, strada Baba Novac nr.35.

Valoarea investiţiei este estimată la suma de 41,1 milioane de lei (8.6 milioane euro) , bani ce ar urma să fie alocaţi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Durata de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni. 

Zone pietonale și "shared space"

Amintim că, strada Mihail Kogălniceanu va fi modernizată după un proiect câştigător al unui concurs de soluţii organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania și Primăria Cluj-Napoca. Aşadar, proiectul câștigător aparține societății clujene Mossfern Arhitectură. 

”Am încercat să nu fim arhitecți; strada e acolo de un mileniu, cu o istorie stratificată, am căutat să dăm glas străzii. Nu trebuie să ne afirmăm. Trebuie să lucrăm cu pedanterie nemțească, care de data aceasta sper să ne iasă”, a spus Arnold Macalik, membru al echipei câștigătoare și membru în Comisia Monumentelor Istorice. 

Proiectul prevede zone pietonale și "shared space". Practic, în partea de sud a zonei centrale intra muros nu se va mai putea parca. Mașinile vor putea traversa anumite părți de străzi, dar nu vor avea voie să staționeze.

Cum este, de altfel, pe strada Potaissa. În piața Universității ar urma să se creeze o piațetă cu o fântână arteziană în centrul ei, în fața UBB și a Liceului Emil Racoviță, două minipiațete; vor abunda arborii, iar pavajul va fi din granit în cea mai mare parte.

Pe strada Kogălniceanu se găsesc sediul central al Universității Babeș-Bolyai (UBB), Academia Română Cluj și Biblioteca Academiei, Arhivele Statului, cel mai de succes liceu din municipiu, Colegiul Național Emil Racoviță, și ”rădăcina” acestei zone, Biserica Reformată-Calvină, în stil gotic, ce datează din sec. XVI.

Pe arteră se găsesc și câteva monumente: grupul statuar Școala Ardeleană, statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul și bustul celebrului speolog Emil Racoviță.

7.6 milioane lei pentru Iuliu Maniu 

Zona studiată este în suprafaţă de 4.307 mp. Costurile estimate se ridică la suma de 7.6 milioane lei (1.6 milioane euro), finanţare europeană Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Durata de execuţie a lucrărilor este tot 20 de luni. 

Transformarea străzii Iuliu Maniu se numără între proiectele câştigătoare în cadrul programului de Bugetare Participativă 2018.  Propunerea aparţie lui Macel Ionescu Heroiu şi spune:

"Iuliu Maniu, stradă partajată. Pe modelul de succes implementat într-o bună parte a centrului vechi, strada Iuliu Maniu ar putea fi transformată în spaţiu partajat, cu o parte a străzii (cea apropiată de Piaţa Unirii şi strada Bolyai Janos) dedicată exclusiv pietonilor”.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net