Fostul primar din Florești, Horia Șulea, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare , alături de primarul Ioachim Vancea și fostul director Tehnic, Florin Zanc. 

Cei trei sunt acuzați că au plătit servicii de deszăpezire şi salubrizare ale comunei.

Procurorii l-au acuzat pe Sulea pentru că ”în calitatea sa de primar şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale, în cuantum total de 123.516,4 lei. De asemenea, procurorii au reţinut că, în perioada iulie 2012 – noiembrie 2012, la diferite intervale de timp, a mai efectuat plăţi nelegale pentru serviciile de curăţenie stradală a localităţii în sumă de 54.126 lei. A semnat plăţi nelegale pentru salubrizare şi în anul 2013, în cuantum total de 98.883,7 lei”.

În decembrie 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus condamnarea celor trei la închisoare cu suspendare. 

Primarul Horia Șulea a explicat în decembrie 2019 că acuzațiile procurorilor nu se susțin: ”Sunt siderat de ceea ce se întâmplă. Sunt pus  în faţa unui dosar politic din start. Dacă va fi cazul, voi veni şi cu elemente în favoarea acestei idei. Faptele invocate – cel puţin în ceea ce mă priveşte – nu există. Mi se impută că în iarna anului 2012 -2013, mai exact după 1 ianuarie 2013, am ordonat lucrări de deszăpezire asimilate, în opinia procurorului, cu abuzul în serviciu. Eram în situaţia în care la momentul respectiv preluasem de 6 luni conducerea Primăriei Floreşti şi am rămas fără contract de deszăpezire şi curăţenie stradală. Nu am putut să fac contract din cauza faptului că la  1 ianuarie 2013 nu aveam buget aprobat la nivel naţional, astfel că a trebuit să iau măsuri. Eu atunci am vrut să apelez la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru deblocarea de fonduri pentru deszăpezire în Floreşti. Departamentul de Achiziţii publice din Primărie m-a informat că având în vedere că vorbim despre un serviciu, există Ordonanţa 34 (Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii -nr) care permite efectuarea lucrărilor fără contract. Eu ca primar n-am stabilit legalitatea acestei soluţii, ci oportunitatea certă şi clară conform căreia aceste lucrări trebuiau făcute. Legalitatea au stabilit-o cei din aparatul de specialitate al primarului, care sunt funcţionari publici”.

”Am plătit doar intervenţiile, nu şi staţionările şi mentenanţa. Era vorba de vreo 78.000 de lei pentru deszăpezire în lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie, în 2013 a fost zăpadă şi în aprilie. Ca termen de comparaţie, în iarna 2018-2019 când am avut contract aşa cum zice legea, cu licitaţie şi tot ce trebuie, am plătit 3,7 milioane de lei pentru deszăpezire.”

Şulea susţinea că Ordonanţa 34 prevede că încălcarea cadrului legislativ privind atribuirea contractelor de achiziţie publică constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă, termenul de prescripţie fiind de 6 luni. ”Nicio clipă procurorii nu au constatat că lucrările n-au fost făcute, că recepţiile lucrărilor n-au fost făcute, că nu s-a făcut controlul financiar preventiv, că nu ar fi existat semnătura de legalitate a secretarului şi a biroului juridic. Au existat toate aceste acte. Doar că Ordonanţa 34 stabileşte că factura poate să ţină loc de comandă sau de contract. Eu contract n-am avut cum să fac deoarece n-am avut buget, iar fără alocare bugetară nu pot face contract pentru că asta implică şi achiziţia  publică. Comanda nu a existat pentru că s-a intervenit când a fost necesară intervenţia, motiv pentru care suma este atât de mica. Din suma plătită pot garanta că 65-70% reprezintă valoarea materialelor folosite”, a mai spus edilul.

Horia Șulea susținea și a deranjat anumite interese și că în rechizitoriu se arată că ”din punct de vede obiectiv nu au fost constatate înţelegeri, pagube, fraude, dar subiectiv inculpatul trebuia să ştie nu ştiu ce legat de ceva lege. Eu în viaţa vieţii mele n-am furat, n-am mârşăvit, toată viaţa am încercat să dau un exemplu, dar mă aflu în situaţia de a fi la mâna unor oameni ai unui sistem care doresc, după părerea mea, rău Floreştiului. S-ar putea să fiu executat, mai ales că judecătoare a dat sentinţa la primul termen. Aştept cu nerăbdare motivarea sentinţei şi, în acelaşi timp mai am o urmă de încredere în justiţia românească.  Vom depune apel”. 

”Sunt un tip care deranjează, dezvoltarea  Floreştiului deranjează” şi a enumerat realizările pe care le are „60% din veniturile proprii al primăriei au mers spre investiţii, am preferat să obţin fondurile pentru comună fără să măresc taxele, motiv pentru care azi în Floreşti sunt 2.200 de societăţi comerciale cu aproximativ 20.000 locuri de muncă, am atras 14 milioane de euro fonduri europene, zeci de milioane de alte fonduri în mod deosebit guvernamentale”, spunea Horia Șulea, conform adevărul.ro.

Cei trei au atacat sentința Judecătoriei Cluj-Napoca, dar Curtea de Apel Cluj le-a respins acțiunea.