Au fost finalizate lucrările de reamenajare a Laboratorului de Radiologie din cadrul Spitalului de Recuperare.

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de reamenajare a Laboratorului de Radiologie din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare.

„Un act medical de calitate necesită, pe lângă profesionalismul echipei medicale și dotarea cu echipamente ultraperformante, și infrastructura adecvată astfel încât serviciile oferite pacienților să fie la cele mai înalte standarde. Vom continua să investim în spitalele din județul Cluj pentru ca medicii să poată  salva viața sau îmbunătăți starea de sănătate a celor care necesită diverse investigații ori intervenții”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamenajarea Laboratorului de Radiologie situat la demisolul corpului C3 al spitalului a fost necesară pentru a asigura amplasarea și instalarea în condiții optime a unui aparat radiologic nou achiziționat, precum și buna funcționare a echipamentului medical.

Investiția în cuantum de 157.475 lei a fost finanțată exclusiv de către Consiliul Județean Cluj, din bugetul propriu, iar principalele lucrări executate au constat în realizarea unei protecții suplimentare împotriva radiațiilor, desfacerea unor pereți de compartimentare nestructurali și refacerea lor pe altă poziție, precum și refacerea finisajelor pardoselilor, a pereților și a instalațiilor electrice.

Aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singurul cu acest profil din Transilvania și unul din cele două existente în țară, adresabilitatea acestuia fiind una extrem de ridicată.

CITEȘTE ȘI:

Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, premiat în cadrul competiției Romanian Healthcare Awards 2020