Pensiile militare nu sunt pensii speciale, a afirmat, vineri, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, adăugând în context că meseria de soldat profesionist nu poate fi echivalată cu aceea de muncitor necalificat, relatează Agerpres.

El a susţinut un discurs în cadrul ceremoniei Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol din Capitală.

„Românii vor înţelege în foarte scurt timp că militarii au nevoie de respectul demnităţii lor, de salarii şi locuri de muncă decente pentru ei şi pentru familiile lor, vor înţelege că pensiile militare nu sunt pensii speciale şi că fac parte din modalitatea prin care ţara se pregăteşte pentru ce este mai rău într-o anumită situaţie. Vor înţelege că sacrificiul pe care îl faceţi dumneavoastră şi toţi cei care îmbracă haina militară este unul în care vă puneţi în contractul social viaţa”, a spus ministrul.

Acesta a subliniat că meseria de militar este diferită de orice altă carieră şi a vorbit despre angajamentul său de a schimba statutul actual al celor care activează în domeniul Apărării.

„La dumneavoastră scrie în contract «cu preţul vieţii». Nu scrie în niciun alt contract al nostru, ale celorlalţi din societate, acest lucru. Nu va mai trece mult timp şi oamenii vor înţelege că un soldat profesionist nu poate fi echivalat – aşa cum este în momentul acesta echivalat – cu un muncitor necalificat, aşa cum se întâmplă în acest moment în echivalenţa cu funcţii civile. Toate aceste lucruri le vom schimba”, a mai afirmat ministrul.

De asemenea, Vasile Dîncu a adăugat că ataşamentul faţă de Armată trebuie să fie mai mult decât declarativ.

„Este clar că în scurt timp şi românii, şi politicienii, şi responsabilii cu dezvoltarea României, şi opinia publică vor înţelege că nu este destul să ai încredere în Armată atunci când eşti întrebat în sondaje, că pentru a avea o apărare care să te pună sub o umbrelă adevărată de securitate, care să te ajute ca naţiune să te dezvolţi este nevoie să faci sacrificii”, a evidenţiat el.

Dîncu s-a adresat şi tinerilor absolvenţi.

Recomandate

DOCUMENT După doi ani și jumătate de pandemie, Guvernul pregătește un plan de răspuns la epidemii / Cine dă ordinele și cum se realizează comunicarea către populație

„Astăzi este o zi frumoasă, cu flori, cadouri, premii, vin familiile, rudele, prietenii, dar de mâine nu va fi simplu. Mâine intraţi cu adevărat într-un teatru de operaţii care este complicat, care este viaţa. (…) Mai trebuie să ştiţi câteva lucruri – nimeni n-o să vă aştepte cu flori (…) nici covor roşu n-o să găsiţi acolo unde o să vă duceţi. S-ar putea să aveţi chiar un şoc în momentul în care o să aveţi contact cu viaţa reală. S-ar putea să vă loviţi de lipsa meritocraţiei, să vă loviţi de comandanţi care o să încerce să-şi răzbune tinereţea lor cazonă şi nefericirile tinereţii lor cazone şi să vă umilească. Dar nu trebuie să vă descurajaţi”, le-a spus ministrul Apărării.