O persoană aflată în scaun cu rotile şi însoţitorul acesteia au încercat, minute în şir, să găsească un taximetru în faţa Gării centrale din Cluj-Napoca. „Toţi din cei staţionaţi acolo au refuzat să îi ia”, povesteşte un clujean care i-a ajutat pe cei doi şi a sunat la o firmă de taxi, după ce a încercat să-i convingă pe taximetrişti. Unul dintre şoferi l-a şi ameninţat pe acesta din urmă.  

Nicu Andrei, un clujean care lucrează în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, a istorisit pe Facebook cum era să fie bătut de un taximetrist supărat că a insistat să ducă la destinaţie o persoană aflată în scaun cu rotile. 

"De ce merită să întârzii la lucru. 

Pentru că avem o mulțime de idioți și parte dintre ei sunt taximetriști. 

Grăbit spre lucru trec pe lângă o persoană în scaun rulant și însoțitorul acesteia. Bănuiam că urmează să urce in taxi. 

Mă opresc și văd cum merg de la o mașină la alta și nu urcă în nici una. 

Mă duc spre ei și întreb de ce nu au urcat, și dacă scaunul se pliază sau necesită o mașină specială. În ideea să le comand un taxi special, că nu păreau a fi din Cluj.

Au răspuns cu deznădejde că toți din cei staționați acolo au refuzat să îi ia, și că scaunul se pliază și că ar încăpea într-un portbagaj normal.

De aici incepe circul. 

Mă duc la fiecare mașină și întreb dacă nu ii iau pe acești doi domni. Răspunsul a fost năucitor, "că nu pot" sau că nu vor. 

Unul din ei devine chiar agresiv și începe să mă înjure (cel din Loganul albastru). 

Sun la Napoca Taxi pentru că acești domni nu știau cum să comande un taxi. Și îi explic dispecerului că au minim 4 mașini în piața Gării și toți refuză un domn în scaun rulant și însoțitorul acestuia. Îi explic că scaunul se pliază și că refuzul transportului este ilegal. Îmi transmite că îmi trimite o mașină specială pentru așa ceva. 

Am confundat un Dacia Logan break că fiind mașina ce urma să ajungă. Vorbesc cu șoferul zice că nu este el dar este dispus să facă cursa. Chiar atunci apare și o Dacia Sandero fiind mașina trimisă prin dispecerat.

Se urcă cel din scaun singur in mașină in mașină, însoțitorul pliază scaunul și îl pune în portbagaj și pleacă.

Era atât de greu să îi ia din prima primul taximetrist. Sa nu îi umilească 20 de taximetriști la ajungerea lor in Cluj doar pentru că pot. 
Dacă nu interveam cred că mai stăteau jumătate de oră până îi se făcea milă cuiva.

Până la ajungerea mașinii trimise idiotul din Loganul albastru când a văzut că am făcut poză iese din mașină și începe să mă jignească și să mă înjure gesticulând agresiv și foarte aproape de mine (era mult in spațiul meu personal).

Eram ocupat să rezolv cursa domniilor fugind după mașina trimisă să nu treacă de noi. I-am transmis că dacă are o problemă personală cu noi sau cu mine sa vină mai în față să discutăm, unde zărisem o mașină de poliție.

După ce au plecat acești domni umiliți de o gasca de idioti, mi-au mulțumit că i-am ajutat și taximetristului care a venit la fel.
Idiotul plecase și am constatat că mașina de poliție era goală.

Vreau să reamintesc tuturor idioților care fac astfel de gesturi. Că este imorală atitudinea lor și încalcă și legea umilind persoane cu handicap. Și dacă nimic nu-i poate influența, poate o amendă sau pierderea licenței de taximetrie ar fi soluția.

Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere

Art. 52.
B. Obligațiile taximetristului:
a) să aibă un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor din Cartea taximetristului;
b) să respecte solicitările legale ale clientului;

C. Obligațiile clientului:
f) să sesizeze primăria localității de autorizare și filiala județeană a Oficiului de Protecție a Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului sau care au creat prejudicii ori rabat de la calitatea serviciilor;

Legea 448 2006 actualizată prin: OUG 84/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din 20 septembrie 2010, Monitorul Oficial 654/2010;

Accesibilitate
Art. 64
(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers.

Răspunderea juridică
Art. 100
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
b) nerespectarea dispoziţiilor …..art. 61-64…..cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei"