Luna octombrie aduce pe scena TNAMT, temporar instalată la fosta Fabrică de Bere, prima premieră a acestei stagiuni. Teatrul Național Aureliu Manea Turda ne invită sâmbătă 08 octombrie, ora 19.00, la o întâlnire spectaculoasă cu generația tânără de actori ai naționalului turdean.

Spectacolul “Patima” în  regia Luana Hagiu își trage rădăcinile din piesa Patima Roșie, scrisă de Mihail Sorbul.  Conform organizatorilor spectacolul oferă publicului o altă viziune, păstrând ideea originală a autorului – un amestec de cereri în căsătorie, muzică, dans, umor și tragic.

“Textul lui Mihail Sorbul, "Patima roșie" a fost foarte apreciat la momentul apariției lui, oferind publicului o poveste inedită în teatrul românesc, prin personajul central feminin și acțiunile acestuia. Deși în zilele noastre acțiunea piesei pare mult mai puțin îndrăzneață, pariul meu la începerea lucrului pentru acest spectacol a fost să pornim de la text și să mergem mai departe de el, prin improvizații bazate pe scene și acțiuni din piesa originală, și să aducem în fața spectatorilor aceeași structură a poveștii însă văzută dintr-o altă lumină. Actorii au fost de acord să intre în acest joc al transformării și împreună consider că am oferit o nouă viață unei opere clasice din dramaturgia românească” a spus Luana Hagiu, regizorul spectacolului.

“Patima” este o poveste atemporală despre îndrăgostire, despre iubire, și despre viciu, adică este exact ca viața: un pic surprinzătoare.

 Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Ingrid Neacșu, Anca Markos, George Sfetcu, Vali. V Popescu, Alexandru Condurat.

Mai multe detalii gășiți pe pagina teatrului https://teatrulaureliumaneaturda.ro/.

Pentru bilete online accesați  https://www.tomtix.ro/9848, iar pentru rezervări sunați la 0264 311 952.