Horia Sulea:

"

Dragii mei dragi,

Ne aflăm în plină activitate specifică acestei perioade. Suntem într-o luptă pe care nu avem voie să o pierdem! Zilnic, în fiecare oră, ducem câte o bătălie cu acest virus.

Identificăm și luăm legătura telefonic cu persoanele în vârstă de peste 65 de ani, FĂRĂ SUSȚINĂTORI SAU ALTĂ FORMĂ DE AJUTOR, pentru a veni în sprijinul acestora.

Monitorizăm / luăm legătura telefonic cu persoanele aflate în izolare la domiciliu, pentru a identifica eventualele lor necesități/probleme și a veni în sprijinul acestora.

Persoane fără adăpost nu avem la nivelul comunei.

Igienizăm, dezinfectăm domeniul public. Îndrumăm, ajutăm telefonic floreștenii, rezolvăm problemele lor administrative. Pe lângă toate acestea, continuăm desfășurarea unor proiecte începute anterior, chiar dacă la un nivel ceva mai scăzut. De asemenea, suntem implicați într-o serie de activități cu diferite caractere confidențiale, raportări, identificări, monitorizări.

Acum, mai mult ca niciodată, avem cu toții nevoie de o comunitate unită. Dacă cunoașteți persoane peste 65 de ani, FĂRĂ SUSȚINĂTORI SAU ALTĂ FORMĂ DE AJUTOR, nu ezitați în a mă contacta direct pe mine personal, aici sau telefonic, ori a apela Cabinetul Primarului, 0726-367933, 0734-778238.

La nivelul UAT Florești, avem doar câteva zeci de persoane în vârstă de peste 65 de ani, FĂRĂ SUSȚINĂTORI SAU ALTĂ FORMĂ DE AJUTOR. Avem sub 0.5% din populație în izolare la domiciliu. Mulți floreșteni s-au întors înainte de obligativitatea izolării pentru zona respectivă, unii floreșteni au ieșit deja din autoizolare…Nu avem nici un caz confirmat de COVID19 și nici un suspect de infectare.

Dragi floreșteni, STAȚI ÎN CASĂ! INFORMAȚI-VĂ DOAR DIN SURSE OFICIALE ! (mai.gov.ro)"