Dosarul în care Rareș Pop, fostul șef al ISCTR Cluj, a fost trimis în judecată alături de inspectorii Radu Dohotaru și Claudiu Crișan se îndreaptă spre rejudecare. Curtea de Apel Alba Iulia, unde condamnarea celor trei a fost contestată, a decis să suspende procesul până când Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța cu privire la modul în care Rareș Pop a fost condamnat de instanța de fond, arată Ziar de Cluj.

Potrivit avocatului Radu Chiriță, aparătorull fostului șef al ISCTR Cluj,  judecătoarea Nora Boiciuc, de la Tribunalul Cluj, a preluat, judecat și pronunțat condamnarea în dosarul respectiv, fără să facă parte dintr-un complet specializat pe fapte de corupție, așa cum legea o cere. 

„DISPUNE în majoritate, admite sesizarea din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 475 C.pr.pen. solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

1. „În interpretarea art.29 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se poate considera că judecătorul de la instanţa de fond care, anterior, a fost desemnat titular al unui complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, iar ulterior colegiul de conducere a instanţei nu l-a desemnat într-un complet specializat, este competent să judece cauze de corupţie repartizate în perioada în care nu a fost desemnat prin hotărârea colegiului de conducere ca titular al unui complet specializat, în condițiile în care, în perioada respectiva, niciun complet al secţiei penale a instan?ei respective nu a fost desemnat pentru a judeca cauze de corupţie?

2. În ipoteza unui răspuns negativ, care este sancţiunea în acest caz, nulitatea relativă sau nulitatea absolută?”.

În temeiul art. 476 alin. 2 C.pr.pen. dispune suspendarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.12.2019. Cu opinie separată în sensul de a se constata că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept şi a se dispune repunerea cauzei pe rol”, se arată în soluția pe scurt. 

Între timp, după condamnarea lui Rareș Pop, judecătoarea Nora Boiciuc s-a retras de la Tribunalul Cluj datorită unor probleme de sănătate. Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție decide în favoarea argumentelor prezentate de avocatul Chiriță, dosarul lui Rareș Pop se va îndreptat spre rejudecare, iar condamnarea va fi anulată. 

Contactat pentru un punct de vedere, fostul consilier județean Rareș Pop a declarat, pentru Bună Ziua Cluj, că Tribunalul Cluj a judecat ilegal mai multe cauze, în perioada 2014-2019. ”Tribunalul Cluj, din 2014 și până în 2019, a judecat ilegal cauzele de corupție având în vedere faptul că nu și-au desemnat, confrom legii 78/2000, completuri specializate pentru judecarea acestor tipuri de cauze. Judecătorii de la Curtea de Apel Alba au observat omisiunea de a-și desemna complete specializate pe corupție în anul 2014, prin Hotarârea colegiului de conducere a Trubunalului Cluj și au sesizat ICCJ cu privire la acest aspect. În mod normal, hotărârea de condamnare trebuie să anuleze și să fie rejudecat procesul de la zero”, arată Rareș Pop.