Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca cere salarii mai mari pentru paznicii de cimitire și cere dublarea tarifelor pentru săpatul gropilor locurilor de veci.

Așadar, pentru paznicii din cimitre, RADP cere majorarea tarifelor orare de la 22.04 lei/oră/agent, la 27.23 lei/oră/agent (fără TVA). "Motivarea necesității revizuirii tarifului orar se bazează în primul rând pe creșterea nivelului de salarizare a personalului implicat în această activitate, conform Contractului colectiv de muncă negociat la nivelul RADP Cluj-Napoca și înregistrat la ITM.

De asemenea, în calculația noului tarif s-au avut în vedere modificările intervenite de la ultima calculați, în prețurile pentru contractele de achiziție pentru materialele necesare acestei activități", se arată în proiectul HCL. Paznicii lucreză în două (12 ore) și trei schimburi (8 ore). La un calcul simplu, înseamnă 324 lei/zi sau 216 lei/zi. 

Proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 684/2005 (aprobarea prețului pentru paza cimitirelor practicat de R.A.D.P. Cluj-Napoca), astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 753/2007, 352/2013, 520/2016, 266/2017 și 104/2018 va fi supus votului consilierilor locali, în ședința din 4 iulie 2019. 

Nu doar paznicii din cimitere vor avea salarii mai mari, ci și cei care sapă locurile de veci. Așadar, tariful pentru săpatul unei gropi de 2 metri adâncime crește de la 231.33 lei (fără TVA) la 377.96 lei (fără TVA), pentru o groapă de 2.5 metri adâncime de la 282.79 lei la 462.56, iar tariful pentru îngroparea celor decedați fără aparținători de la 290.52 lei la 466.64 lei. 

Și proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 223/2002 (aprobarea unor prețuri pentru activitățile desfășurate de R.A.D.P. Cluj-Napoca) va fui dezăbutut în ședința forului local de săptămâna aceasta. 

Dacă vor fi aprobate în Consiliu Local, noile tarife vor intra în vigoare din data de 6 iulie 2019. 

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 4 iulie 2019, se va lua în discuție și proiectul de hotărâre privind aprobarea prețurilor practicate de către R.A.D.P. Cluj-Napoca pentru întreținerea, repararea, mentenanța, dezvoltarea și modernizarea dispozitivului de semnalizare rutieră în Municipiul Cluj-Napoca.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net