Situatia medicala aparuta in sala de nasteri la scurt timp dupa ce Andrea Balan a devenit mamica a fost una mai grava decat s-a crezut initial. Din fericire, conf. dr. Doru Herghelegiu, medicul care a salvat-o pe cantareata, a explicat in cadrul unui interviu ca viata ei este in afara oricarui pericol si, in plus, nu va ramane cu sechele. Tatal artistei a facut noi declaratii despre proaspata mamica.
Andreea Balan nu va ramane cu sechele
Sandel Balan a dezvaluit in cadrul unui interviu oferit recent ca fiica lui nu avea nicio problema de sanatate si nici vreo boala de inima. In plus, a subliniat parintele, vedeta are un stil de viata sanatos. El a mai spus ca doar o minune a facut ca micuta printesa care s-a nascut in urma cu doua zile sa fie scoasa din pantece atunci cand Andreea Balan a suferit stop cardio-respirator.
“Nu-mi pot explica ce s-a intamplat. Andreea este sanatoasa, nu bea, nu fumeaza, mananca exact ce trebuie si mereu se odihneste corespunzator. Posibil sa fie din cauza anesteziei. Bine ca era pe masa de operatie si ca scosesera deja fetita, altfel cine stie ce s-ar fi intamplat. O sa merg la Bucuresti sa fiu alaturi de ea”, a marturisit tatal Andreei Balan, relateaza libertatea.ro.
In varsta de 34 de ani, Andreea Balan a fost pentru cateva clipe bune la granita dintre viata si moarte in cursul serii de marti, 4 martie 2019. Aflat in Ploiesti, tatal ei a aflat de la televizor despre cumpana prin care a trecut aceasta.
“Am incercat sa aflu de la spital ce s-a intamplat. Am sunat, le-am zis ca sunt tatal Andreei, ca ma pot verifica, dar mi s-a transmis ca nu-mi pot da nici o informatie. Am cerut apoi sa vorbesc cu cineva din familie, pentru ca nimeni nu-mi raspundea la telefon”, a mai spus Sandel Balan, conform sursei citata mai sus.