Ministrul Sanatatii, Victor Costache, se afla in centrul unui scandal de proportii. Reputatul medic chirurg este ''executat'' in mai multe publicatii din simplul motiv ca, prin actiunile lui, acesta vrea sa revolutioneze sistemul medical din Romania, deranjand interesele meschine ale unor persoane apropiate de serviciile din Romania. Cunoscut la nivel national si mondial pentru seriozitatea si succesul operatiilor pe care le are, Victor Costache este atacat din toate partile. Totusi, societatea civila denunta aceasta ''executie''. Singura vina a celebrului chirurg este aceea de a vrea implementarea, in Romania, a unui sistem echivalent cu cel din vestul Europei, un sistem sanitar in care absolut toti romanii sa aiba parte de un tratament echitabil si egal.  Sef de promotie in cadrul UMF Iasi, Victor Costache si-a aprofundat studiile in spitale renumite din Europa si lume.  Este foarte important de reținut faptul ca banii se vor plăti pentru pacient, iar sistemul de stat va fi obligat astfel sa ofere servicii competitive pentru bolnavi! Toate acțiunile ministrului Victor Costache au in prim-plan pacientul și obligarea sistemului sanitar de stat sa ofere bolnavilor, care cotizează lunar sume uriașe la buget, cele mai bune condiții de tratament! Doar așa, pacienții pot alege singuri dacă sa se trateze la stat sau la privat!

Totusi, societatea civila din Romania, societatea care inca mai mai poate schimba ceva in bine in aceasta tara, se implica in acest scandal si ii ia apararea reputatului Victor Costache.

Jurnalistul Vlad Pietreanu publica un text acid la adresa jurnalistilor care duc o campanie marsava impotriva lui Victor Costache. 

''Dl. Costache este un chirurg cardiovascular cu o reputație solidă, care a profesat 15 ani în clinici din Franța și Canada, unde a făcut inclusiv intervenții în premieră mondială și a acumulat o lungă listă de titluri științifice și profesionale. S-a întors în România în 2014, declarând că vrea să pună umărul pentru schimbarea în bine a sistemului medical românesc. Un timp, a fost dat exemplu în presă, ca un specialist care revine acasă în timp ce mulți alții pleacă. În toamna anului trecut a intrat în politică, fiind numit ministru al Sănătății în guvernul Orban, iar atitudinea față de el s-a mai schimbat, mai ales când a intrat în dezbatere publică un proiect de extindere a programelor naționale de sănătate și în sistemul medical privat. Mai mulți politicieni, dintre care s-a remarcat Victor Ponta, și câteva publicații, dintre care cea mai cunoscută este Libertatea, l-au acuzat că vrea să “privatizeze sănătatea” și că “prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici”. declara Vlad Pietreanu. 

In continuarea articolui, Pietreanu explica faptul ca intreaga campania este una superficiala, rau voitoare si plina de neadevaruri. Ca un argument la acuzatiile aduse, Vlad Petreanu explica faptul ca Victor Costache nu a ascuns niciodata faptul ca lucreaza la privat, iar cat despre conflictul de interese, ANI a emis deja o parere in legatura cu acest subiect. 

''Acum, la chestiunea presupusului conflict de interese. Sunt aici mai multe lucruri de discutat.

Mai întâi, să dezbatem dacă dl. Costache, în noua sa calitate de ministru, ar mai avea sau nu dreptul să profeseze ca medic în timpul mandatului. Aș vrea să remarcăm că, la Polisano, omul nu este nici director, nici administrator, nici acționar și nici măcar ceva șef de magazie – este chirurg. Carevasăzică, el este mult mai bine calificat decât cei mai mulți dintre noi să taie și să coasă la loc inimi ale unor pacienți care, altfel, se presupune că ar cam mierli-o. Ba, chiar, legal vorbind, cei mai mulți dintre noi am intra în pușărie dacă ne-am apropia cu cuțitul de pieptul cuiva. La dl. Costache, asta e profesia. E o diferență pe care e bine s-o înțelegem. Cu asta, venim la chestiunea retribuției. Dl. Costache a declarat că operează pro-bono, în sensul că nu încasează bani pe intervențiile chirurgicale propriu-zise. Dar, după ce Libertatea a scris că are, totuși, un contract cu o retribuție de fix 20.512 lei brut, dl. Costache a precizat că aceasta este o condiție legală obligatorie și că un chirurg nu poate opera legal pe bază de voluntariat în România. Are dreptate, dar comunicarea adevărului pe jumătăți și sferturi, nuanțe și scuze, nu convinge lumea. Distincția între bonusul per operație, la care a renunțat, și salariul lunar, pe care, se înțelege, e obligat să-l ridice, nu e chiar așa de ușor de digerat.''

Totusi, jurnalistul arata faptul ca masurile luate de ministru nu aduc beneficii clinicii Polissano, ba mai mult, de aceste masuri beneficeaza si un stat de stat, deci judecand logic, masura nu a fost una cu ''directie''. 

''Să vorbim nițel și despre acuzațiile de favorizare directă a clinicii Polisano, unde operează doctorul Costache, prin ordine de ministru.

Libertatea a publicat capturi de ecran despre care susține că ar reprezenta modificări făcute de ministru “pe calculatorul său, cu mâna lui”, asupra unui “ordin de ministru, în favoarea spitalului privat unde lucrează în același timp cu activitatea de ministru.” Ziarul susține că ministrul ar fi adăugat “pe lista de spitale care beneficiază de program (programul destinat pacienților cu infarct miocardic acut): 20. Spitalul Sanador Bucuresti 21. Clinica Polisano Sibiu 22. Clinica Monza Bucuresti 23. Spitalul Județean Bacău.” (3)  Doar că modificarea invocată de redacție nu apare în documentul final, publicat în Monitorul Oficial. Ca atare, nu e mai mult de o discuție într-o instituție și, cel mult, o intenție. (4) Libertatea nu a explicat inadvertența, însă a insistat că o altă modificare care ar fi fost făcută de ministru a fost preluată, totuși, în documentul final. Această modificare se referă la extinderea criteriilor de eligibilitate a unităților medicale care pot participa în programul respectiv, de la “dotarea existentă (accesul la cel puţin două angiografe)” la “dotarea existentă (accesul la cel puțin un angiograf)”. (5)'' se arata pe site-ul jurnalistului.

Raluca Pruna are o reactie de ultim moment in acest scandal. Fostul ministru de Justitie isi exprima stupefactia despre executia securista a lui Victor Costache.  Raluca Pruna, fost ministru al Justitiei, ii ia apararea lui Victor Costache, care este atacat puternic de PSD si de propaganda PSD pentru ca opereaza in continuare, in week-end-uri, la o clinica privata. PSD i-a cerut sa demisioneze, sustinand ca ministrul este in conflict de interese.

Nu pricep ce tara vrem. E deci periculos Costache si trebuie doborat pana nu strica de tot cutumele locale ale micii intelegeri'' afirma Raluca Pruna.

''Avem un chirurg. Victor Costache. Care dupa ce studiaza in Romania, profeseaza 10 ani in Franta, Marea Britanie, Danemarca, Scotia, Germania si in Quebec. Apoi decide sa se intoarca in Romania. Mai decide, dupa o vreme, sa accepte sa fie ministrul sanatatii. Moralistii de serviciu incep sa il atace ca profeseaza gratis (ma rog, pe un contract cu valoare minima ca altfel nu permite legea noastra), in timpul liber. De neacceptat, urla cainii de serviciu. Halucinant si nu trebuie sa ramana nepedepsite nici intoarcerea acasa, nici acceptarea functiei de ministru al sanatatii in tara nosocomialelor, a gastilor medicale care fac exact ce vor, a mult prea potentei Casei de Sanatare stat-in-stat, cu preturi decontate in spitale mizere la nivel de top in orice alt stat functional.'''' afirma fostul ministru de Justitie.

În cele din urmă, Remus Borza, consilier onorific al premierului Ludovic Orban de la sfârșitul lunii decembrie, a rupt tăcerea și a intervenit în apărarea lui Victor Costache. Era și timpul, doar radicalului erou de la Hidroelectrica i se datorează aducerea în țară din Franța a actualului ministru, după cum dezvăluiam aici, în noiembrie trecut, pe fondul preluării unui text dur, de pe remusborza.ro, despre moartea clinică a Sănătății. Manifestul-pledoarie de sub titlul Cu ipocrizie, populism și demagogie românii nu se fac bine a fost publicat parcă dinadins pe 30 ianuarie, de ziua lui Ion Luca Caragiale:  

„Băieții deștepți din sănătate l-au luat la țintă pe ministrul sănătății. Era un atac așteptat împotriva ministrului Costache, care a început să deranjeze încă din prima zi de mandat cooperativa din sistemul public de sănătate, atât de pe zona universitară, a importurilor de medicamente și dispozitive medicale, cât și spitalicească. Ministrul Costache e hotărât să reformeze un sistem anacronic, bolnav sau, cum spuneam de multe ori, un sistem în moarte clinică. Vorbim de sistemul public de sănătate, o veritabilă gaură neagră a bugetului de stat, în care, în fiecare an, alocăm peste 11 miliarde euro. De la an la an, am crescut bugetul CNAS și al Ministerului Sănătății. Și banii tot nu ajung. Cu toată această infuzie de capital, România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea infantilă, mortalitatea cauzată de incidența bolilor cardiovasculare, mortalitatea cauzată de infecțiile nosocomiale sau intraspitalicești, mortalizatatea cauzată de indolența și malpraxisul unor medici din sistemul public de sănătate. Acum o lună, ministrul Costache a spart monopolul rezidențiatului, liberalizându-l. Câțiva octogenari din sistemul public de sănătate aveau drept de viață și de moarte asupra celor peste 6.000 de rezidenți. Zeci de spitale județene nu au văzut picior de rezident în ultimii 20 de ani, pentru ca, în unele spitale universitare, să găsim câte 120-130 de rezidenți la un îndrumător! Ministrul Costache a făcut posibilă formarea profesională a rezidenților în toate spitalele județene, în spitalele militare și spitalele private, unde există medici primari. Prin această măsură, se va rezolva și deficitul de medici de la nivelul spitalelor județene și municipale, prin infuzia masivă de rezidenți. Reacția establishmentului medical a fost cât se poate de vehementă, dar ministrul Costache nu s-a lăsat înduplecat. Astăzi nu mai există niciun rezidențiat care să nu fi fost arondat unui spital în vederea specializării și formării profesionale.

Mai ieri, ca o mană cerească, a venit dezvăluirea că Victor Costache se face vinovat de un păcat de moarte, și anume că operează la un spital privat, un foarte bun prilej de a-i cere demisia. O atare reacție nu e decât un reflex bolșevic a unor oameni defazați în timp și care nu vor să accepte că, de 30 de ani, România este o economie de piață, în care nu mai putem accepta monopolul pe anumite profesii sau servicii. Trebuie să înțelegem, după 30 de ani de capitalism, că medicina privată este o alternativă necesară și de dorit la sistemul public de sănătate. Trebuie să acceptăm realitatea: avem 188 de spitale private, în care lucrează peste 22.000 de medici. Trebuie să mai înțelegem că un spital privat este o instituție de utilitate publică care tratează tot oameni, și nu șobolani. Destul că am discriminat, timp de 30 de ani, și am subfinanțat medicina privată, încălcând atât Constituția, cât și legile țării. Art. 3 din Legea 145/1997, privind asigurările publice de sănătate, garantează un acces nediscriminatoriu al cetățeanului la sănătate și educație. Trebuie să mai înțelegem că finanțarea actului medical, indiferent unde se realizează, în public sau în privat, se face din banii cetățenilor. Sunt peste 5 milioane de salariați cărora li se rețin, lună de lună, contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din venitul realizat. Peste 5,2 milioane de pensionari au contribuit, mai bine de 30 de ani, la fondul de asigurări sociale de sănătate. Statul, deci, e doar un administrator al banilor pacienților. Acestia au dreptul la un serviciu medical de calitate. Pacientul este suveran în dreptul lui de a opta unde să se trateze: în public sau în privat. Banul sau finanțarea trebuie să urmeze pacientul. E un principiu statuat încă din 1889, de către primul cancelar al Germaniei unificate, Otto von Bismarck. Sistemul bismarckian, preponderent în țările din Europa precum Gemania, Austria, Franța, Belgia etc., se fundamentează pe trei piloni: contributivitate, echitate socială, acces nediscriminatoriu la actul medical. România, încă din anii 90, a îmbrățișat acest sistem, care pune în centrul atenției pacientul.

Deontologii dintr-o anumită parte a presei și justițiarii dintr-o altă parte a eșicherului politic nu s-au revoltat că, în ultimii 13 ani, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decontat clinicilor și spitalelor private din Europa peste 1,4 miliarde euro, reprezentând tratamente acordate cetățenilor români! Deci la spitalele private din afară putem deconta fără număr miliarde de euro, dar nu avem voie să dăm 1 leu spitalelor private din România! Prea mult populism, ipocrizie și demagogie dăunează grav sănătății. Pentru că majoritatea celor care se revoltă astăzi se tratează la clinicile private din România sau din afară.

Mă revoltă lipsa de reacție a reprezentanților marilor rețele medicale private din România vizate de aceste modificări. Până la urmă, ministrul Costache nu le face nicio favoare, vorbim de un act de dreptate, un act reparatoriu. Pe de altă parte, nu Costache, azi, prin modificările la Legea 95/2006 a introdus anumite spitale private în programele naționale. Acest lucru s-a făcut începând cu 2014. Ministrul Costache vine și extinde rețeaua de centre medicale, unde statul va deconta serviciile medicale doar pentru câteva cazuri critice, care reclamă o intervenție imediată, altminteri intervine decesul. E vorba de infarctul miocardic și de accidentele vasculare cerebrale. Avem doar câteva centre în țară pe această patologie. Și atunci am permis decontarea unor atare servicii și în centrele private, tocmai pentru a salva vieți.

Știrea zilei care a fost rostogolită în media: Costache, ministrul Sănătății, își favorizează propriul spital, la care operează pe inimă și de la care încasează în jur de 2.500 euro, echivalentul salariului unui asistente din spitalele publice. În decursul timpului, au fost nenumărați miniștri, medici de profesie, care, în paralel cu exercitatea demnității publice, operau și consultau în spitalele la care erau angajați. La ei nu se pune, pentru că erau angajați ai spitalelor de stat. Costache e rău și e în conflict pentru că lucrează la un spital privat. Este impardonabil să operezi cu astfel de prejudecăți, discriminări și mentalități. Nu poate nimeni să-i restrângă unui cetățean, fie el chiar și ministru, un drept constituțional, și anume: dreptul la muncă. Funcția de ministru e o funcție de demnitate publică, efemeră și limitată în timp. Medic ești pentru o viață întreagă, dacă ai respect pentru profesie și pentru pacient. În balanță, ar trebui să punem viețile salvate de chirurgul Costache și nu această inepție că lucrează într-un spital privat.” explica Remus Borza.