Două autospeciale pentru stins incendii au intervenit, în cursul nopții ce a trecute, pentru a lichida și limita extinderea flăcărilor ce au cuprins o şură și două anexe, dintr-o gospodărie situată în localitatea Râșca.

Potrivit IPJ Cluj, se pare că structura a fost lovită de trăsnet în jurul orei 1.40, care generat aprinderea acoperișului șurii. O autospecială de la Serviciul Voluntar al comunei Râșca a intervenit din primele momente ale evenimentului, însă fără a putea limita extinderea flăcărilor la întreaga structură a șurii și a anexelor.

Pompierii au intervenit mai bine de patru ore pentru a stinge flăcările, a limita extinderea acestora și pentru a înlătura efectele negative ale incendiului la casa de locuit, situată la o distanță de 6 m față de anexele gospodărești.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, însă șura și cele două anexe au fost distruse în totalitate. 

Sursa FOTO: ziuadecj.realitatea.net