În ultimele 24 de ore au fost 1.225 de cazuri noi de COVID-19, din 23.451 de teste. De asemenea, 36 de persoane au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus. Sunt 401 pacienți internați la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

27.346 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 2379 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 31.07.2020 (10:00) – 1.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (25 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.445. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 401 pacienți.