News Flash:

Deces suspect la Gherla: Electrician de 56 de ani, găsit mort la Spitalul de Recuperare din Gherla. Polițiștii fac cercetări

12 Mai 2020
790 Vizualizari | 0 Comentarii
1 3

Un electrician în vârstă de 56 de ani a fost găsit mort în Spitalul de Recuperare din Gherla. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul bărbatului.

„În jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui incident la Spitalul de Recuperare, din municipiul Gherla. Conform primelor informații, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Gherla, care desfășura activități de electrician în cadrul unității medicale a fost găsit în stare de inconștiență, peste o pompă electrică. Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Trupul bărbatului urmează a fi transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 22 queries | Mysql time :0.054829 (s)