În mai puțin de trei zile, porțile regatului UNTOLD se vor deschide, iar fanii unuia dintre cele mai bune festivaluri din lume, vor intra într-o lume plină de magie, culoare și experiențe care le vor depăși toate așteptările. Producția festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere și va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți. Scena principală va avea peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri.

Peste 10.000 de persoane din 13 țări lucrează în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1800 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 480 de camioane necesare pentru transportul logistic. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 1000 de ore de muncă a peste 40 de designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIMETRUL FESTIVALULUI!

Peste 3200 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale se vor asigura în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 750 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și trei spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.untold.com.

UNTOLD, UN FESTIVAL VERDE!

În acest an, în cadrul festivalului UNTOLD, organizatorii împreună cu partenerii evenimentului au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că, băuturile și mâncarea vor fi servite în ambalaje biodegradabile. În plus, pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă. Împreună cu unul dintre partenerii principali ai festivalului, URSUS Breweries România și cu Parlamentul European, organizatorii festivalului UNTOLD au desfășurat în acest an campania SHOW YOU CAN.

Aceasta campanie este rezultatul angajamentului anunțat de UNTOLD în Parlamentul European, la Bruxelles, în iunie 2018, ce vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării deșeurilor, a economiei circulare și implicit a colectării selective. Această campanie completează șirul de acțiuni începute de UNTOLD și partenerii săi, cu privire la conștientizarea importanței reciclării și a impactului asupra mediului înconjurător.

În cadrul campaniei 83 de tineri au depus propuneri de reciclare si reutilizare a aluminiului. Proiectul câștigător propus de Dora Baias a fost declarat câștigător și va fi văzut în perimetrul festivalului. Acesta a fost realizat de către UNTOLD cu o finanțare de 10.000 de euro. În plus, câștigătoarea competiției are asigurate transportul, cazarea și accesul pentru cea de-a 5 ediție a festivalului UNTOLD.

„Ursus Breweries este prima companie care a implementat colectarea selectivă și reciclarea ambalajelor la UNTOLD. Pentru ediția a 5-a a festivalului, consecvenți misiunii pe care neam asumat-o, aducem noi experiențe prin care invităm participanții la festival să contribuie prin exemplul propriu la protejarea mediului înconjurător. Suntem mândri, în special, de competiția internațională „SHOW YOU CAN”, rezultat al parteneriatului aniversar Ursus Breweries și UNTOLD. Lansată anul acesta în luna martie, în competiție au fost înscrise idei creative de instalații funcționale, pe tema reutilizării și reciclării. Ideea s-a bucurat de un mare interes și a găsit sprijin din partea Parlamentului European. Ne-am dorit să transmitem către cei care iubesc UNTOLD și URSUS un mesaj simplu: diferența pe care fiecare dintre noi o poate face, zi de zi, pentru binele comun – protejarea planetei noastre. Capitol cu capitol, construim împreună cu UNTOLD povestea „nespusă” a sustenabilității și mulțumim tuturor acelora care au venit alături de noi în această călătorie.” a declarat Robert Uzună, Vicepreședinte Corporate Affairs al Ursus Breweries. Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an surprize și experiențe pentru fanii festivalului care le vor depăși pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediții de festival. Printre cele mai așteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin UNTOLD, mult așteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar și revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Și David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediția aniversară a festivalului UNTOLD și promite un show incredibil. Un show în premieră mondială.