Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca, deoarece de aproape un an și jumătate nu a organizat nicio conferință de presă, primarul preferând să comunice ”unidirecțional” pe Facebook sau în alte ”medii” prietenoase. 

Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) a inițiat vineri, 17 mai 2019, o acțiune în instanță prin care urmărește obligarea Primăriei Cluj-Napoca să organizeze conferințe de presă conform legii 544/2001, ”de regulă o dată pe lună”. Demersul survine în contextul în care cea mai recentă conferință de presă organizată de instituția menționată a avut loc în data de 11.12.2017, anunță APPC. 

Menționăm că APPC a încercat o rezolvare amiabilă a acestei situații, prin transmiterea a două notificări către primărie, prin care s-a solicitat aceeași intrare în legalitate. Prima dintre ele a fost făcută încă din 2017, în data de 31 ianuarie, în vreme ce a doua a fost trimisă anul acesta în 15 aprilie. Notificările au rămas fără efect.

APPC consideră că utilizarea noilor mijloace de comunicare este binevenită, dar aceasta este o măsură complementară și nu suplinește necesitatea comunicării nemijlocite cu reprezentanții presei. Conferințele de presă presupun, prin natura lor, și întrebări spontane, legate de chestiuni care pot sau nu să convină organizatorilor, de aceea le considerăm cea mai eficientă modalitate prin care se poate realiza un dialog între administrație și presă, ca reprezentantă a intereselor legitime ale opiniei publice.

Emisiunile radio sau TV (unde nu există o pluralitate media), comunicatele, mesajele pe rețelele sociale, newsletterele, briefingurile de la evenimente punctuale sau publicația „Jurnalul Municipal” nu pot substitui o conferință de presă, deoarece ele nu asigură transparența necesară, fiind instrumente unidirecționale, prin care se promovează aproape exclusiv „realizările” primăriei.  

Considerăm că toți ziariștii clujeni interesați trebuie să aibă posibilitatea să obțină informații de la primărie în mod direct, într-un cadru oficial, iar acesta este conferința de presă organizată în mod regulat”, precizează jurnaliștii clujeni, într-o acțiune unicat în România.

Articolul 41 din Legea 544/2001 prevede că: ”(1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public. (2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public. (subl. n)”.

Procesul se va judeca la Tribunalul Cluj, iar jurnaliștii cer să fie respectată legea, chiar dacă primarului Emil Boc nu îi convine să discute față în față cu jurnaliștii.

Sursa: stiridecluj.ro