Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că în acest an a crescut cu 57% numărul de autoturisme electrice înmatriculate în România față de anul trecut, scrie News.ro. Astfel, dacă în iunie 2022 erau 4.447 de astfel de maşini înmatriculate, anul acest au fost înmatriculate deja 6.983, transmite.
Statul român plătește vouchere de 10.000 de euro pentru o astfel de achiziție.

„Staţiile de reîncărcare în legătură cu care am anunţat încă de săptămâna trecută, în valoare de jumătate de miliard de lei, este foarte important să venim din spate cu infrastructura de încărcare a autoturismelor electrice, pentru că numărul acestor autoturisme creşte de la an la an. Va exista o presiune din ce în ce mai mare, din acest punct de vedere, pe tot ceea ce înseamnă transport electrificat de persoane”, a afirmar Mircea Fechet, la finalul şedinţei din 31 iulie a conducerii PNL, de la sediul din Bucureşti.

El a adăugat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere de 57% în ceea ce priveşte numărul autoturismelor electrice înmatriculate.

„Dacă la 30 iunie anul trecut aveam 4.447 de autoturisme electrice înmatriculate, anul acesta, avem 6.983, ceea ce înseamnă 57% creştere într-un singur an. Din discuţiile pe care le-am avut cu importatorii şi cu producătorii de astfel de autoturisme, tendinţa aceasta de creştere se va accentua de la an la an. Ne aşteptăm ca aceste recorduri să fie depăşite în anii ce vor urma”, a mai explicat ministrul Mediului.