Peste 3.000 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere, marţi, 16 iulie 2019, în prima zi de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la facultățile care au început deja procedura de înscriere. 

Numărul este semnificativ mai mare decat cel înregistrat în prima zi a sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2018, când numărul dosarelor depuse a fost 2.089.

Cea mai căutată facultate a fost, în prima zi de înscriere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 500 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Matematică şi Informatică – cu 427 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – cu 292 de dosare depuse, Facultatea de Litere, care a avut, în prima zi de înscriere, 258 de candidaţi, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 256 de dosare de înscriere.

În ceea ce priveşte înscrierile pentru învăţământul la distanţă, prima poziţie este ocupată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 96 de dosare depuse în prima zi de înscriere.

Şi numărul absolvenţilor de facultate care şi-au depus dosarele de înscriere la master a crescut faţă de cel înregistrat în prima zi a admiterii organizate în luna iulie 2018, fiind depuse 785 de dosare faţă de 547. 

Cele mai căutate specializări de master au fost, în prima zi de înscriere, cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 232 de dosare, urmate de cele ale facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – 101 de dosare, respectiv Geografie – 91 de dosare.

Universitatea Babeş-Bolyai oferă, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță pentru studii universitare de nivel licenţă. 

La nivel master, UBB scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 3.375 de locuri la buget şi 6.106 de locuri la taxă. 

Candidații pot alege între cele 244 de programe de licență, respectiv cele 217 de programe de master.

De asemenea, candidații care locuiesc la o distanţă de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca pot beneficia de peste 400 de locuri de cazare puse la dispoziție de Universitatea Babeş-Bolyai în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 16 și 31 iulie 2019. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscriere, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile.

Informațiile complete cu privire la procesul de admitere pot fi consultate accesând link-ul https://admitere.ubbcluj.ro.