Ana Maria Mircea si Alex Velea se casatoreau in 2009, iar patru ani mai tarziu, in 2013, cei doi s-au decis sa isi separe drumurile, iar divortul a fost inevitabil. Artistul si-a refacut viata alaturi de Antonia, cu care are doi baieti, iar mulatra s-a axat foarte mult pe cariera.

Tanara si-a finalizat studiile la Universitatea de Medicina „Carol Davila”, cu specializarea psihiatrie. Ba, mai mult, a reusit chiar sa-si deschida propriul cabinet, Ppotrivit kanald.ro.

„Acum cativa ani am avut o perioada in care nu ma regaseam, cand eram casatorit cu Ana, de aceea nu a functionat casnicia. Nu eram Alex Velea pe care l-au crescut parintii mei. S-a intamplat inainte sa o cunosc pe Antonia. Nici cu familia mea nu vorbeam, ca nu ma simteam eu mandru. Imi doream o familie de care nu aveam parte, am format-o alaturi de Antonia, ea mi-a dat ceea ce mi-am dorit”, spunea Alex Velea intr-un interviu.

Ana are un trup impecabil, acorda o mare importanta aspectului sau fizic, de aceea ea alearga zilnic in parc cel putin trei kilometri, iar mai apoi merge si la sala de fitness. Ana petrece apoape zilnc cate o ora si jumatate in parc, ducandu-si constiincioasa la bun sfarsit antrenamentul.